Primăria Reșița a fost gazda unei întâlniri care i-a pus față-n față pe oficialii Inspectoratului Școlar, pe oamenii de afaceri și pe reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Problema a plecat de la mult clamata lipsă de specialiști de piața muncii. Oful oamenilor de afaceri care sunt specializați în domeniul industriei a fost combătut de mai marii de la ISJ, care îi asigură de faptul că în licee se formează suficienți tineri, care ar putea ulterior să ocupe joburile scoase de ei la concurs. Într-o astfel de luptă de replici, interesul este clar că stagnează, din partea cui, însă, este mai greu de stabilit.
Afaceriștii cărășeni se plâng de lipsă de forță de muncă pe plan local. Mai mult decât atât, cei mai mulți dintre oamenii de afaceri strigă sus și tare că au locuri de muncă vacante ocupate de multe ori de angajați pasageri care mai mult le încurcă mersul afacerii. Ce-i doare cel mai tare pe aceștia este faptul că liceele tehnologice și școlile profesionale din județ pregătesc an de an sute de proaspeți învățăcei, dar lipsa de comunicare dintre mediul de afaceri și unitățile de școlarizare pun orice valorificare a acestora pe plan secund. „În momentul de față noi luăm comenzi de la partenerii externi în funcție de personalul pe care îl avem. Am putea angaja, putem aduce de lucru în funcție de câți oameni pregătiți avem. Toate încercările noastre de a crea cursuri la licee prin burse de la noi au fost sortite eșecului”, a explicat Ion Văduva, director al societății Plastomet.
De cealaltă parte a baricadei se află reprezentanții Inspectoratului Școlar, care pun întreaga problemă pe spatele lipsei de comunicare. Din perspectiva acestora, sălile de clasă sunt burdușite cu specialiști cu potential, care ar putea să ocupe toate locurile de muncă vacante pe plan local. Reprezentanții ISJ Caraș-Severin sunt de părere că, prin schimbarea sistemului de colaborare între cele două părți, lucrurile ar intra cu siguranță pe un făgaș normal.
„Împreună, ISJ și mediul de afaceri pot aduce în Reșița ceea ce este benefic pentru toată lumea, calificarea domeniilor pe care agenții economici le doresc pentru ca elevii noștri să poată să devină muncitorii de care mediul de afaceri are nevoie. Specialiștii sunt formați”, a explicat inspectorul școlar Rodica Vesa.
Autoritățile locale mediază întreaga situație
Întâlnirea dintre oamenii de afaceri și reprezentanții Inspectoratului Școlar a fost pusă la cale de primărie. „Am invitat patronii firmelor și pe directorii școlilor unde se pregătesc absolvenți. Au fost și reprezentanți ai Universității, dar și ai AJOFM și cred că întâlnirea a fost una realistă și importantă pentru desfășurarea activității firmelor din Reșița. Cred că ar trebui adaptate programele școlare, ar trebui depuse eforturi pentru dotarea unităților. Pentru bunul mers al activității productive din Reșița trebuie o mai bună communicare. Trebuie pus accentul pe educație”, a explicat edilul-șef Mihai Stepanescu.