Antreprenori de succes, speakeri de excepție și lideri în domeniu, cu toții se vor reuni sub cupola Elite Business Women Club.
„Generăm valoarea socială, înainte de a genera profit” este motto-ul fiecărui om de afaceri de succes care se respectă și care aplică această regulă în dezvoltarea propriului business. Oameni care înțeleg că succesul garantat este rezultatul investiției pe termen lung atât în echipa lor, cât și în dezvoltarea constantă a proiectelor. Locuri noi de muncă, cursuri de dezvoltare profesională, inovație în realizarea de noi bunuri și servicii pentru nevoile societății sau crearea de capital pentru a veni în întâmpinarea dezvoltării sociale și economice durabile sunt doar câteva dintre aspectele care fac diferența între a fi sau doar a încerca să fii. Elite Business Women Club, cea mai mare companie dedicată antreprenoriatului feminin din România, a reunit în cadrul organizației, și continuă să o facă, doar astfel de exemple.
Pentru a confirma cele spuse mai sus, un nou eveniment de anvergură va fi organizat de acest club al oamenilor de afaceri. De această dată, sunt vizați antreprenorii din Timișoara, care sunt invitați marți, 28 mai, la ora 18.00, la Sala Vieneză de pe Strada Ady Endre, Nr.11, din Timișoara.
Evenimentul, realizat în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, se adresează antreprenorilor, manageri și reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii, freelanceri, consultanți, consilieri, coach autori, speakerilor și specialiștilor în afaceri.
CITEȘTE ȘI: Școala antreprenorilor Elite Business Women Club și-a redeschis porțile
De ce să participi?
Pe lângă faptul că sunt dezvăluite noutățile din domeniul antreprenorial și al marketing-ului, în cadrul întâlnirii participanții vor avea ocazia de a interacționa cu oameni din același domeniu, care au trecut prin probleme și situații similare și care pot „lua notițe” de la speakerii de succes, invitați.
CIPRIAN FARAON – antreprenor începând cu 1999 și până în prezent, care a inițiat de-a lungul timpului diverse proiecte antreprenoriale de succes, de la cel mai mare loc de joacă pentru copii în Sibiu, până la o unitate de producție a căror angajați erau persoane cu dizabilități. În prezent, acesta este owner Noblesse Boutique Hotel și președinte Centrul INFOBiz.
BIANCA TUDOR – consultant de branding şi antreprenor, iar de 4 ani încurajează femeile să intre în afaceri. Conduce Elite Business Women, o comunitate a femeilor antreprenor care se dezvoltă de la an la an, nu doar la nivel naţional, ci şi la nivel internațional. În prezent, rețeaua a depășit 8.000 de românce din țară şi din diaspora ce conduc afaceri de top în Italia, Portugalia sau UK.
SIMONA BUȚ – 15 ani experiență în marketing, 12 ani de antreprenoriat, 5 ani asistent universitar, 1 doctorat în marketing, 4 lucrări publicate, nenumărate ore de creativitate și pasiune! Dincolo de cifre – dansează tango, pictează ca să imortalizeze trăiri în tușe de culoare, crede că totul e percepție. Filozofia ei de viață? Coincide cu sloganul agenției de marketing Outline, pe care o conduce: Break, Reinvent, Experience.
Înscrierile la eveniment sunt deschise și se realizează pe site, la secţiunea https://elitewomen.org/elite-business-club/.
Contact:
Bianca Tudor, antreprenor și fondator Elite Business Women
telefon: 0733 943 787, e-mail: bianca.tudor@elitewomen.org, www.elitewomen.org