„Oamenii care nu există”, adăpostiți și sprijiniți de Fundația Timișoara 89. Sunt 31 de ani de la înființarea acesteia

subventii de la primaria timisoara pentru ong-uri
1000x100 Cuib de vise 1000x100

La 31 de ani de la înființarea Fundației Timișoara 89, președintele asociației, Petru Ilieșu, și-a lansat cel mai recent volum, „Oameni care nu există”. Volumul cuprinde poveștile de viață ale celor aflați în dificultate, sprijiniți de fundația care a deschis primul adăpost pentru aceștia în 1996. Astăzi, Timișoara 89 are nu mai puțin de cinci astfel de case pentru cei aflați într-o situație mai puțin favorabilă.

Fundația Timișoara 89, înființată în 1900, și-a dedicat activitatea sprijinirii persoanelor aflate în criză, fie că și-au pierdut locuința, fie că sunt adulți care provin din orfelinate, oameni săraci sau persoane cu dizabilități. Prima casă a fost amenajată pentru aceste persoane în 1996, însă imobilul a fost pierdut ulterior, în urma retrocedării. Apoi, primăria a alocat fundației un alt sediu, în zona Freidorf.

„Nu pot să vă descriu cum arăta locul acesta. Era o curtă imensă acoperită cu bălării, acoperișul spart, devastat complet, fără canalizare, fără apă, fără curent… o nenorocire. Din 2014 am construit deja cinci case, care sunt structurate pe spaţiul a două duplexuri, anexe, o casă independentă, am recondiționat clădirea principală, am introdus canalizare, apă, curent… de la zero. Cu ajutorul prietenilor din străinătate. Beneficiarii sunt persoanele care şi-au pierdut locuinţa. Nu le spun persoane fără adăpost, pentru că nu e prea potrivit să încadrez categoria cu care lucrăm noi. Nu pot să spun boschetari. Nu persoane care au avut un timp îndelungat de stat pe stradă, deşi am avut şi astfel de cazuri, în special la început, dar acum avem persoane care şi-au pierdut locuinţa din diverse cauze. Sunt foarte mulţi tineri proveniţi din fostele orfelinate, au făcut 18 ani, au ajuns în stradă, au ajuns să fie întreținuţi de unii şi alţii. O parte din beneficiari sunt tineri. Sunt multe cazuri cu trecut în spitale de psihatrie, Jebel, Gătaia. 95% dintre persoanele care ajung în stradă sunt persoane cu probleme psihice.”, a spus Petru Ilieşu, președintele fundației.

Acestor persoane aflate în dificultate Fundația Timișoara 89 le oferă servicii de cazare, masă, îngrijire personală, consiliere şi încearcă să le găsească locuri de muncă.

„Pentru unii e capăt de drum. Am avut şi cazuri fericite, dar ele nu sunt foarte multe. Un mare număr de beneficiari vor rămâne definitiv dependenți de adăpost. Nu ne ocupăm numai de persoane fără adăpost, avem activitate caritativă, avem un număr de familii sărace, cu copii, pe care îi ajutăm periodic. Intermediem între organizații și ONG-uri. Doar strict pentru cei care au fost cazați, câteva sute. Dacă e să vorbesc extins, de câteva mii…”, a explicat Ilieşu.

STPT job 1000x200

„Compasiunea merge până la o anumită limită”

Personalul fundației este cu adevărat încercat. Zilnic este supus provocărilor generate de persoanele care au nevoie de sprijin.

„Personalul care lucrează aici este extrem de solicitat, are extrem de multe probleme. Avem opt angajați, un psiholog, îngrijitori pentru bătrâni, asistente sociale şi un pedagog social. Până la o anumită limită poţi îndura conflictele între ei şi problemele pe care ţi le fac. Dar trebuie să pui o frână. Asta e marea încercare. Trebuie să înţeleagă că compasiunea merge până la o anumită limită.”, a mai spus președintele fundației.

În viitor, complexul fundației se va extinde. Alte cinci case pentru persoanele aflate în dificultate urmează să fie construite. „Avem un proiect foarte mare. Am rezolvat jumătate din viziunea pe care am avut-o. Vom începe la sfârşitul anului. Sperăm să vină o infuzie de fonduri din străinătate, pentru că de la primărie n-am primit niciun leu pentru dezvoltare. Ce primim de abia ne ajunge să plătim cheltuielile cu personalul. Va mai fi încă o linie de cinci case.”, a declarat Petru Ilieșu.

La 31 de ani de la înființarea Fundației Timișoara 89, președintele asociației, Petru Ilieșu, și-a lansat și cel mai recent volum, „Oameni care nu există”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/