Scurgeri de combustibil pe toba de eșapament ar putea fi cauza incendiului la autocarul ce transporta muncitori spre Alexandria.
Autovehiculul se deplasa dinspre Timișoara cu aproape 40 de pasageri, oameni angajați la o firmă ce ar fi trebuit să înceapă lucrul la Alexandria. La Bucova autocarul plin cu pasageri a luat foc în mers și doar prezența de spirit a șoferului care a oprit autocarul și a pasagerilor care nu s-au panicat, reușind să coboare la timp din autobuz, a făcut să nu se întâmple un dezastru.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă forţe ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş şi ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Oţelu Roşu şi Băuţar, care au acţionat pentru stingerea incendiului. Autocarul a ars în totalitate, dar, din fericire, incendiul a fost observat la timp, iar cei 39 de pasageri s-au autoevacuat, neexistând victime.
album foto:
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669879118205″]