O singură problemă în școlile din Caraș-Severin?!

copii scoala

O hartă interactivă în care oricine poate semnala problemele din unitățile de învățământ din țară are o singură sesizare din Caraș-Severin!

Accesând pagina hartaedu.ro, orice profesor, părinte sau cetățean de rând depune o alertă pentru o școală. Aceasta va fi înregistrată și mapată, în timp real, pe harta dinamică prezentă în platformă. Astfel, orice vizitator al platformei va avea o perspectivă realistă asupra situației unităților de învățământ la nivel național, județean și local, în funcție de punctele sale de interes.

Poate cel mai important, platforma oferă vizitatorilor posibilitatea de a contacta școala și de a se implica direct în soluționarea problemelor semnalate, prin donații în bani, bunuri sau servicii.

La nivel de Caraș-Severin, o singură unitate de învățământ a sesizat o problemă: Școala Gimnazială Copăcele. Mai precis, unul dintre cadrele didactice a accesat harta și a semnalizat faptul că școala are nevoie de un gard în jurul locului de joacă. „Am sesizat o mare necesitate la una din școlile la care predau și aceasta ar fi împrejmuirea unui gard de lemn frumos colorat care să delimiteze locul de joacă din curtea școlii dintre copiii de grădiniță și elevii din clasele primare și gimnaziale.”, spune cadrul didactic.

scoala copacele

În sesizare se arată faptul că, în urmă cu un an, când s-a adoptat legea prin care copiii de grădiniță să fie separați de elevii din clasele primare și gimnaziale, profesorii și directorul școlii au sesizat această problema către consiliul local și cel județean, dar banii necesari nu s-au finanțat. Un evaluator a studiat această necesitate și a ajuns la concluzia că acest gard ar costa în jur de 4.000 de lei., bani pe care conducerea școlii a încercat să-i procure și din diferite alte părți, dar fără rezultat.

„Ar fi o mare bucurie pentru noi dacă copiii de grădiniță ar avea propriul lor loc de joacă frumos amenajat și colorat. Aceasta schimbare ar înveseli curtea școlii și sufletele copiilor de grădiniță. Vă mulțumim anticipat pentru această șansă de a schimba lumea în frumos!”, mai spune cadrul didactic.

Pe harta interactivă pot fi semnalate probleme care țin de nevoi ale școlilor, de sălile de clasă, de situații ale elevilor sau de aspecte care îi privesc pe profesori pentru buna pregătire și desfășurare a orelor de curs.

La această dată, sunt semnalate 80 de probleme la nivel național, iar 19 au fost rezolvate după ce au fost anunțate pe platformă.

Scopul de bază al paginii este maparea realistă a condițiilor de învățământ existente în România și stimularea implicării comunității pentru rezolvarea problemelor punctuale. Deoarece bugetul alocat educației în 2021 este cel mai mic din ultimele 3 decenii, chiar după anul în care învățământul a fost puternic afectat de scenariul pandemic, devine din ce în ce mai clar că schimbările în mai bine vor fi posibile doar prin implicarea activă a comunității.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/