O școală din Timișoara va avea stație de încărcare a vehiculelor electrice, cu bani europeni

Liceul Calderon din Timișoara va beneficia de o investiție importantă. Cu bani europeni, unitatea de învățământ va fi reabilitată termic. De asemenea, liceul timișorean va avea cel puțin o stație de încărcare a vehiculelor electrice.

Primăria Timișoara anunță că a depus cereri de finanțare pentru reabilitarea energetică a nouă corpuri de clădiri de învățământ din oraș, care au o valoare de aproape 60 de milioane de lei. Este vorba de trei proiecte de școli care au fost depuse pentru accesarea fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării. Instituțiile de învățământ care vor beneficia de finanțare sunt Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară și Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon”. Aceste unități au mai multe corpuri de clădire.

În ceea ce privește Liceul Calderon, Primăria Timișoara anunță că a lansat licitația publică pentru achiziția serviciilor de proiectare în vederea reabilitării termice a clădirii.

Proiectul prevede cel puțin înjumătățirea consumului de energie primară și a emisiilor echivalente de gaze cu efect de seră. Intervențiile vizate sunt de înlocuire a sistemului de termoizolare, de schimbare a instalațiilor de încălzire și de îmbunătățire a sistemului de monitorizare și control a energiei termice. Școala va beneficia, de asemenea, de minim o stație de încărcare pentru vehicule electrice, cu o valoare maximă de 25.000 de euro”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Valoarea totală estimată a contractului de proiectare pentru Liceul Calderon este de aproximativ 220.000 lei, cu TVA inclus, iar durata este de 20 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 20 septembrie, la ora 15.00. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6,2 milioane de lei, cu TVA inclus.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/