O școală din Timișoara, „îmbrăcată” într-o pictură murală. Semnificația operei de artă

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Zidul Școlii Gimnaziale nr.1 din Timișoara găzduiește o pictură murală impresionantă, realizată în cadrul unui proiect ce își propune să sprijine integrarea în societate a copiilor de etnie romă. 

Pe un fundal care duce cu gândul la spațiul cosmic se integrează o bulă cu cel mai senin cer și un chip inocent al unui copil cu visuri mari.

Pictura murală de pe unul din zidurile clădirii în care își desfășoară activitatea elevii Școlii Gimnaziale nr.1 din Timișoara a fost realizată de artiștii Corina Nani și Flaviu Roua (S.C. X-Tec S.R.L.). Scopul proiectului vizează includerea socială a copiilor de etnie romă. Pictura a fost inspirată din poveștile de viață împărtășite în cadrul a zece întâlniri a părinților romi cu cei ne-romi.

STPT job 1000x200

„În contextul pandemiei, conceptul de spațiu va suferi modificări fundamentale în reprezentările individuale. Tocmai de aceea, devine cu atât mai necesar să conștientizăm că spațiul comun nu se rezumă doar la spațiul fizic, împărtășit cu membrii comunității noastre, ci și la un spațiu simbolic, proiectat de noi și de ceilalți, în care lucrurile care ne apropie sunt mai prețioase decât cele care ne despart”, a declarat pentru expressdebanat.ro, Daniela Onescu, director al Școlii Gimnaziale nr.1 din Timișoara.

Pictura murală realizată la Școala Gimnazială nr. 1 este finanțată în cadrul proiectului european Common Spaces for Integration of Roma, proiect implementat în parteneriat româno-greco-italian de UVT în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. În prezent, în cadrul aceluiași proiect se lucrează la o a doua pictură murală, găzduită de clădirea Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, vizibilă din Piața Nicolae Bălcescu. Inaugurarea celor două creații artistice va avea loc în luna noiembrie a acestui an.


Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/