O nouă zi cu peste 3.000 de îmbolnăviri, raportate la nivel național! Multe cazuri, înregistrate în Timiș și Caraș-Severin

De la ultima raportare, emisă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost înregistrate peste 3.100 de cazuri de coronavirus. Dintre acestea, 110 sunt din Timiș și 64 din Caraș-Severin, unde rata de infectare, la 1.000 de locuitori, a ajuns la 1.70.

Cele 111 cazuri, depistate în Timiș, sunt din: Timișoara – 65, Lugoj – 6, Dumbrăvița – 5, Dudeștii Noi – 3, Coșteiu – 3, Gătaia -3, Giroc-2, Ghiroda – 2, Chișoda -2, Moșnița Veche (Moșnița Nouă) – 2, Parța -2, Nădrag – 1, Ictar-Budinț (Topolovățu Mare) – 1, Giarmata Vii (Ghiroda)-1, Gladna Montană (Fârdea) – 1, Honorici (Victor Vlad Delamarina) – 1, Criciova – 1, Cornești (Orțișoara) -1, Giulvăz -1, Jimbolia -1, Variaș – 1, Lucareț (Brestovăț) – 1, Sânandrei – 1, Remetea Mare – 1, Săcălaz – 1 și Dudeștii Vechi – 1.

În cursul zilei de ieri, în Timiș, au fost carantinate aproape 100 de persoane și au intrat în izolare peste 50. Au fost procesate 2.367 de teste, în spitalele din județ sunt internați 194 de pacienți, iar alți 21 sunt la ATI. În noua statistică au fost incluse și două cadre medicale, depistate pozitiv.

Trei persoane au decedat, iar totalul ajunge la 186, în Timiș.

Rata de infectare, la 1.000 de locuitori și cumulată la 14 zile este de 1.54, în Timiș.

Situația în Caraș-Severin

În județul Caraș-Severin, numărul total de cazuri, înregistrate de la începutul pandemiei, este de 1.773, iar rata de infectare a ajuns la 1.70.

Peste 760 de cărășeni au fost declarați vindecați, după o dublă testare negativă. 354 au fost tratați în Reșița, 406 în Caransebeș, iar câte doi, în județele Timiș și Hunedoara.

De la începutul pandemiei, peste 100 de persoane au decedat. 96 în Caraș-Severin și șapte în spitalele din Timiș. Trei decese au fost raportate astăzi.

Este vorba despre o femeie de 83 de ani din Reșița, decedată în secția de ATI a Spitalului Județean. Suferea de obezitate grad 1, ateromatoză bazilară și carotidiană și de atrofie corticală.

Un bărbat de 82 de ani, din Reșița, a decedat în aceeași unitate sanitară, dar în cazul său nu au fost raportate alte comorbidități.

Un alt bărbat, în vârstă de 61 de ani, cunoscut cu obezitate morbidă, insuficiență venoasă și diabet zaharat de tip II, depistat recent, dar și cu hipertensiune arterială cu risc cardiovascular înalt, a pierdut lupta cu noul virus.

În unitățile sanitare sunt internați 140 de pacienți. Dintre aceștia, 77 în Reșița, 54 în Caransebeș și nouă – în secțiile ATI din județ.

Autoritățile transmit că 740 de cărășeni se află în izolare sau carantină, iar dintre aceștia, 234 au fost depistați pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2.

În cursul zilei de ieri au fost procesate 124 de teste, iar totalul se apropie de 6.000.

Bilanțul COVID-19, la nivel național

La nivel național, a fost înregistrat un număr mare de decese. 68 de persoane, dintre care 40 de bărbați și 28 de femei, au pierdut lupta cu noul virus.

„Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani”, informează GCS.

În unitățile sanitare de profil numărul total de persoane, internate cu COVID-19, este de 9.399. Dintre acestea, 651 sunt internate la ATI.

Pe teritoriul României, 15.306 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.886 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.496 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 23 de persoane.

Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 160.461 de cazuri de coronavirus, iar 120.515 de pacienți au fost declarați vindecați.