O nouă amânare în procesul pentru funcţie! Fostul primar din Lugoj încă așteaptă decizia instanței

Procesul privind demiterea fostului primar al Lugojului, Claudiu Buciu, se va judeca la începutul lunii viitoare, după ce instanţa a admis cererea de repunere pe rol a cauzei.

La începutul acestei săptămâni, la Tribunalul Timiș a avut loc o nouă înfățișare în procesul privind demiterea fostului primar Claudiu Buciu. Avocații edilului au cerut instanței încă din luna martie repunere pe rol a cauzei, iar în luna aprilie, instanța a decis că „admite cererea de repunere pe rol a cauzei. Amână cauza în vederea ataşării dosarului de fond”.

La înfăţişarea ce a avut loc marți, 23 mai, instanța a decis că „amână pronunţarea la data de 06 iunie 2023. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Primarul Claudiu Buciu a fost demis din funcție în luna iulie 2022, de către prefectul Mihai Ritivoiu, pe motiv că și-a schimbat domiciliul, din Lugoj în Germania, legea interzicând acest lucru pentru un primar în funcție. Au urmat mai multe procese în care fostul edil a contestat ordiul prefectului, pe care le-a pierdut. De la data demiterii, Claudiu Buciu ocupă funcția de consilier al primarului interimar Bogdan Blidariu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/