O înfrângere aplaudată la scenă deschisă

Muncitorul a pierdut din nou în faţa propriilor suporteri, dar elevii lui Lolea şi campionii de la Autobergamo Deva au oferit un spectacol de zile mari, care face uitat rezultatul negativ.

Coordonată de reşiţeanul Robert Lupu, campioana a desenat frumos în primele minute ale partidei din Sala Polivalentă, în timp ce roş-negrii au aşteptat greşeala adversarului. Au fost foarte aproape de a specula câteva erori, numai că barele porţii hunedorenilor s-au impus în două rânduri, iar alte câteva ocazii au fost finalizate mai puţin inspirat. Ultimele cinci minute ale primei reprize au fost excepţionale. Muntean a deschis scorul pentru Deva în minutul 16, dar în mai puţin de 60 de secunde Doană a restabilit egalitatea cu un şut senzaţional. Robert Matei, fotbalist de naţională, a adus însă Deva în avantaj cu o dublă realizată în ultimele două minute ale primei părţi.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648731246139″]

Handicapul de două goluri cu care au intrat elevii lui Viorel Lolea la pauză nu a turnat plumb în picioare, ba dimpotrivă, a ambiţionat şi mai mult nişte jucători care au încă destule de demonstrat, chiar şi în fotbalul mare. Staicu a înscris pentru 2-3 înainte ca oaspeţii să se aşeze bine în teren şi a reaprins speranţa într-o Sală Polivalentă destul de populată. Cristian Matei a mai punctat o dată, însă Costescu şi Staicu au pus din nou semnul egalităţii pe tabelă. Muncitorul putea câştiga în faţa campioanei, numai că reşiţenii au lovit încă de două ori bara. Când toată lumea era mulţumită cu o remiză spectaculoasă, oaspeţii au dat lovitura decisivă: 4-5! Cu 12 secunde înainte de final! Ghinion, dar şi lipsă de experienţă în fotbalul de sală!

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648738364780″]

„Am întâlnit campioana României, echipă care joacă în Liga Campionilor. Eu zic că am făcut un meci bun, exact cum am pregătit la antrenament. A fost un spectacol fotbalistic agreabil pentru numerosul public spectator. Ţin să mulţumesc galeriei noastre care ne încurajează la fiecare meci. Din nefericire, păcătuim foarte mult la finalizare, am luat gol pe final de joc. Înfrângerea a venit în ultimele secunde după ce, la 4-4, noi am avut două bare şi două ratări în situaţie de singur cu portarul. Deocamdată nu avem experienţa necesară să batem o campioană. Se vede lipsa experienţei în fotbalul de sală. Numai Bârcean a mai jucat la sală într-un cadru organizat, dar şi el vine după o pauză de patru ani”, a declarat antrenorul Viorel Lolea.

 

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    “…Caramalău a deschis scorul pentru Deva în minutul 16,..” Au scos oaspeţii portarul la 0-0? Mira-m-aş!!!!!!!

    1. Dani Stanciu says:

      multumim pentru observatie. am fost in ofsaid mare 🙂

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/