O gură de oxigen pentru Caraș-Severin! Planurile lui Vela, puse în aplicare de Luminița Jivan!

O sumă importantă de bani ajunge în județul Caraș-Severin cu destinație exactă care ajută la final de an ca instituțiile care deservesc bolnavii din județ să nu intre în colaps. În acest fel, parte din arieratele a trei spitale vor fi achitate cu câteva zile înaintea lui 2019.

Potrivit senatorului liberal Marcel Vela, mare parte se datorează demersurilor făcute de către Luminița Jivan, care a înțeles importanța funcționării actului medical și a încurajat colegii de partid să aprobe 7 milioane de lei care se împart la Spitalul Județean de Urgență din Reșița (4 milioane de lei), Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș (2 milioane de lei) și Spitalul Orășenesc din Oravița (1 milion de lei). Vela recunoaște că și el a făcut amendamente pentru spitalul din Caransebeș, însă anul trecut nu au trecut de votul majorității social-democrate:


„Încă de la dezbaterile pentru buget, de acum un an, am făcut amendamente pentru spital și pentru mai multe primării din județ, dar au fost respinse. Trebuie să salut acum receptivitatea doamnei deputat Luminița Jivan, pentru că nu a ținut cont de politică și este autorul principal pentru balonul de oxigen financiar”, a menționat senatorul Marcel Vela.

Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș îi vor fi alocate 2 milioane de lei, bani care vor acoperi parte din arierate, datoriile unității medicale însumând la ora actuală 12 milioane de lei, după spusele primarului Felix Borcean, la recenta ședință de Consiliu Local. De cealaltă parte, spitalul din Reșița mai are circa 17 milioane de lei datorie.

„Fac un apel la toți parlamentarii din Caraș-Severin ca la Legea Bugetului pe anul 2019 să ne susținem județul cu cât mai multe finanțări pentru arierate, proiecte, nevoi, investiții și dezvoltare în toate localitățile, indiferent de culoarea politică a primarilor”, a mai spus senatorul liberal Marcel Vela.

Liberalul cărășean ne-a specificat că tot pe ultima sută de metri, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 7.159.000 de lei din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru 21 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin, municipiului Caransebeș revenindu-i suma de 1.204.000 de lei, în timp ce reședinței de județ, niciun ban, lucru cu care nu este deloc de acord.

„Luând în considerare toate aceste ajutoare financiare extrem de utile pentru județul nostru, se poate observa interesul Guvernului Dăncilă pentru bunăstarea cetățenilor. Mai mult decât atât, s-a dovedit și de această dată că România are parte de un guvern competent care își duce la bun sfârșit promisiunile făcute românilor, iar anul 2019 nu poate decât să inspire încredere în noile măsuri ce vor fi luate atât pentru binele județului nostru, cât și pentru binele țării”, a menționat deputatul PSD Luminița Jivan pe pagina sa de Facebook.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/