Rețeaua școlară de la nivelul municipiului Caransebeș nu se realizează încă, chiar dacă există ca termen limită finalul acestei luni, pentru că proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local, cu caracter De Îndată.
Potrivit primarului Felix Borcean în cadrul acestei rețele școlare ar trebui să intre toate unitățile școlare de pe raza municipiului Caransebeș, inclusiv cele private cum este exemplul Liceului Tehnologic de Aviație, sau cel confesional Baptist de stat, care a amenajat o grădiniță în fosta școală generală nr 7.
„Noi am trimis o propunere de organizare a rețelei școlare cu toate unitățile de învățământ existente și în plus anul acesta, un lucru benefic, înființarea unei noi unități de învățământ, confesional, la fel cum este și Seminarul Teologic Ioan Popasu. Este vorba de grădinița baptistă cu o clasă pregătitoare în învățământul primar. De la Inspectoratul Școlar a venit un răspuns că se aprobă doar grădinița, nu și clasa pregătitoare. Părerea mea este că e un lucru bun chiar dacă cei de la Inspectorat spun că dezechilibrează sistemul de învățământ în clasele primare”, a declarat Felix Borcean.
Edilul a mai spus că peste tot învățământul este centrat pe elev, ori dacă vine o nouă unitate școlară chiar dacă este confesională, dacă a obținut semnături de la părinți, dispuși să-i înmatriculeze pe copii este un lucru bun.
„Și în învățământ, la fel ca și în celelalte domenii trebuie să existe concurență, nu este centrat pe profesori, noi trebuie să ne gândim la elevi. Ni s-a dat un răspuns cum că numărul de elevi în Caransebeș scade. Nu nu mai în Caransebeș, cum pun ei problema, reieșind că în Caransebeș e, vai, așa o viață tristă și numărul este scăzut de elevi. Nu e așa! s-a diminuat constant din 1990. Faptul că de exemplu a fost înființat în urmă cu doi un liceu privat tehnologic, acel liceu nu a dezechilibrat liceele tehnologice din Caransebeș, a căror situație este mai dramatică decât situația în învățământul primar. De ce atunci s-a procedat cu unitate de măsură diferită față de acum? Amendamentul meu este să avizăm rețeaua școlară împreună cu această grădiniță cu grupa zero inclusă”, a spus primarul Felix Borcean.
Din punct de vedere juridic secretarul Primăriei, Ana Bratu a precizat că s-a primit un aviz conform, ceea ce înseamnă că nu se poate aproba în Consiliu nimic altceva decât ceea ce scrie în acel aviz, motivația Inspectoratului, fiind că intră în rețeaua școlară a Reșiței, Liceul Baptist care dorește înființarea grădiniței la Caransebeș cu grupa zero având sediul în Reșița.
Pentru că edilul a propus contestarea avizului la Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, acesta a retras de pe ordinea de zi înființarea rețelei școlare, urmând ca proiectul să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței ordinare.