O firmă din China a pus ochii pe clădirile fostei Delphi Packard din Moldova Nouă: „Producția ar putea începe vara viitoare”

După aproape trei ani de când furnizorul global în electronică și tehnologii pentru automotive, Delphi Packard, a pus lacăt activității desfășurate în orașul de la malul Dunării, rata șomajului crescând alarmant de atunci, recent, interesul manifestat de un investitor din China față de clădirile gigantului american ar putea juca un rol definitoriu în relansarea economică a UAT-ului. Dacă reprezentanții fostei Delphi Packard vor ajunge la un consens cu investitorul chinez, activitatea productivă la Moldova Nouă ar putea începe undeva la mijlocul anului viitor.

Despre cum a ajuns firma chineză să aleagă orașul Moldova Nouă ca punct de lucru și nu o altă zonă a țării, Adrian Torma, șef al administrației publice locale în perioada 2016-2020, a ținut să precizeze pentru expressdebanat.ro:

„În urma plecării Delphi, am încercat să găsim investitori care să vină să continue activitatea în clădirile existente. Vorbim aici de clădirile fostului investitor, cât și despre cele ale primăriei Moldova Nouă. Între timp, printr-o companie de intermediere și relocare de investitori, a apărut această oportunitate prin care o companie chineză, care lucrează în producția de mobilier, care produce mobilier pentru mari retaileri la nivel global, a luat decizia de a investi într-o altă locație din România, dar, nemulțumită de condițiile din acea zonă, a ajuns la Moldova Nouă, prin această companie de relocare. Înainte de încheierea mandatului de primar, am avut o discuție cu Delphi legată de transferul contractului între Aptiv și această companie. Lucrurile au decurs pozitiv. Săptămâna trecută, am primit un telefon în care am fost rugat, în calitatea mea onorifică pe care o am acum, cea de cetățean al orașului Moldova Nouă și de fost primar, să îi ajut pe cei interesați să aibă o întâlnire cu foști angajați ai Delphi, aceștia dorind să afle dacă oamenii sunt interesați să revină la Moldova Nouă în contextul unei astfel de facilități. Feedback-ul a fost unul pozitiv, atât din partea investitorului, cât și din partea foștilor angajați. Așteptăm acum următorii pași”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În momentul de față, rămâne ca investitorul chinez și reprezentanții Aptiv să găsească un numitor comun, problema clădirilor gigantului american fiind o chestiune de business, lucrurile fiind mult mai facile în privința transferului clădirilor Primăriei de la Activ către noua companie și asta pentru că totul se poate rezolva pe baza unui document aprobat de către secretarul administrației publice locale din Moldova Nouă. În schimb, dacă firma chineză va dori să dezvolte și alte activități pe raza UAT-ului, atunci această cerere nu se va putea concretiza, fără o analiză și o decizie care să aparțină Consiliului Local.

„Dacă va exista o înțelegere între cei doi investitori, activitatea productivă la Moldova Nouă ar putea începe în vara anului viitor. Producția se va axa în special pe mobilier de birouri (scaune, mese etc)”, a mai precizat edilul reales de cetățenii din Moldova Nouă cu ocazia alegerilor locale din această toamnă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/