Incident la cel mai mare centru comercial din Timișoara. O femeie însoțită de trei copii a fost lovită cu picioarele în cap de un tânăr, marți-seară. La scenă a asistat și un agent de pază care nu a intervenit. Reprezentanții mallului spun că regretă evenimentul.
Totul s-a întâmplat marți seară, cu puțin timp înainte de închiderea centrului comercial. Femeia se afla la cumpărături împreună cu fiicele ei de 5, respectiv 11 ani și de fina în vârstă de 10 ani.
„După ce am terminat cumpărăturile am pornit spre ieșire, coborând pe scările rulante. Am văzut în capul scărilor un copil de circa 16 ani coborând în fugă scările și venind spre mine, iar în urma lui o doamnă striga «Ajutor, hoțul! Prindeți-l!» Normal, zic eu, am acționat și m-am pus în fața lui, spunându-i să se oprească, moment în care el, având avantajul de a se afla mai sus, m-a lovit cu picioarele în cap. Am căzut și m-am rostogolit pe scări, atât eu, cât și fetița mea cea mică. Toată scena s-a petrecut în fața unui agent de pază aflat în fața magazinului Zara, care nu a schițat nici măcar un gest de a-l prinde pe hoț/atacator. Poate vă întrebați de ce am intervenit. Ce vă pot spune e că eu consider normal să luăm atitudine și aș face-o din nou.”, a povestit Raluca Creangă pe contul de socializare.
Femeia spune că nici oamenii care erau în mall nu au intervenit.
„Mă deranjează teribil că acest atac s-a întâmplat în incinta unui centru comercial, unde există agenți de pază, nu pe o alee întunecată. Nimeni nu a luat atitudine. Mai erau și alte persoane prezente, inclusiv bărbați care nu au schițat niciun gest de a ajuta o femeie cu 3 copii, care este lovită. (…) Rușine să vă fie! Rușine să fie și agenților de pază de pază care sunt plătiți să intervină în astfel de cazuri, dar nu își fac treaba! Rușine că nu mai sunteți oameni, nu mai aveți conștiință, ați devenit animale! Rușine că așa vă creșteți și vă educați copiii, să nu intervină, să nu se bage, dacă nu e treaba lor.”, a mai spus Raluca Creangă.
Reprezentanții Iulius Mall: „Ne pare rău pentru incident și suntem recunoscători pentru implicarea și spiritul civic de care a dat dovadă doamna Raluca Creangă”
Reprezentanții Iulius Mall spun că incidentul a fost unul spontan, inițiat de un adolescent, nefiind semnalat companiei care asigură serviciile de pază și securitate în ansamblul Iulius Town Timișoara, motiv pentru care nu a fost posibilă intervenția în timp util.
„Cu privire la neimplicarea altor persoane, inclusiv a agenților de pază contractați de operatorii prezenți în mall, nu putem decât să ne exprimăm și mai mult aprecierea pentru curajul și inițiativa doamnei Creangă. Vom identifica măsuri de colaborare cu agenții de pază ai retailerilor, astfel încât să impulsionăm implicarea lor în eventuale situații similare. Astfel de incidente sunt regretabile și dificil de gestionat și vom sta la dispoziția autorităților cu toate informațiile necesare și imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zonă. Îi mulțumim doamnei Raluca Creangă pentru implicare și pentru mesajul transmis prin postarea dumneaei!”, au transmis cei de la centrul comercial.
UPDATE. Precizările polițiștilor
Polițiștii s-au autosesizat în privința incidentului de la Iulius Mall cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracţiunii de tâlhărie. Autorul a fost identificat, se efectuează verificări în vederea depistării acestuia.”, a transmis IPJ Timiș.