O elevă de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara s-a calificat la Olimpiada Internațională de Economie, care se va desfășura la sfârșitul lunii iulie, în Letonia.
O elevă din Timișoara a reușit performanța de a reprezenta România la o competiție internațională. Este vorba de Ioana Bercea, de la Colegiul Național Bănățean, care va concura din partea țării noastre, alături de alți trei elevi, la Olimpiada Internațională de Economie.
„Ioana Bercea, eleva cu care ne mândrim, pentru că duce cu onoare numele școlii noastre, peste granițe. Ea s-a calificat la Olimpiada Internațională de Economie – International Economics Olympiad, Latvia, 2021. Ioana e hotărâtă, perseverentă și știe ce înseamnă succesul! Multe ore de muncă și dedicare pentru a reuși. Când o privești, ochii îi trădează ambiția și forța de a atinge culmile excelenței. Aristocrată în purtare și gingașă prin atitudine, Ioana e modelul elevului de elită”, a transmis Colegiul Național Bănățean din Timișoara.
Potrivit reprezentanților unității de învățământ, etapele de selecție pentru alcătuirea lotului național pentru Olimpiada Internațională de Economie au avut loc în 17 aprilie și în 22 mai. Lotul României este format din patru membri, care urmează să concureze la etapa internațională în cadrul a două probe individuale și într-o probă în echipă.
Etapa internațională se va desfășura în perioada 26 iulie – 1 august. Evenimentul este găzduit de Letonia și va avea loc online.