O comună cu pretenții de stațiune turistică trebuie să rezolve problema câinilor fără stăpân

Câinii fără stăpân reprezintă o problemă fără de sfârșit în mai toate UAT-urile din Caraș-Severin. Deși reprezentanții administrațiilor publice locale încearcă din răsputeri să diminueze pe cât posibil acest fenomen, fie prin campanii de sterilizare, fie prin construirea de adăposturi, fără ajutorul cetățenilor și fără un spirit civic bine dezvoltat, bătăliile în acest caz pot fi câștigate, nu însă și războiul. O problemă similară este întâlnită și în comuna Berzasca din Clisura Dunării.

În condițiile în care UAT-ul condus de Petru Nicolae Furdui se pregătește să devină stațiune turistică de interes local, edilul-șef dă înțeles că, odată materializată această idee, obligatoriu trebuie găsite soluții pentru câini abandonați în voia sorții pe marginea drumului, întrucât nu este normal ca turiștii care vor veni în zonă să admire, pe lângă frumusețile și obiectivele locului, tabloul patrupedelor care se plimbă în voie.

„Într-adevăr, câinii vagabonzi reprezintă o problemă. Este absolut necesar să găsim o variantă de a-i responsabiliza pe cetățeni vizavi de acest subiect. Nu este normal dacă îmi doresc un câine să îl las pe stradă. Degeaba îl am în grijă dacă îl țin în fața blocului și el generează probleme. În plus, dacă ne dorim să excelăm din punct de vedere turistic, trebuie să intervenim. Nu este firesc ca turistul care vine în comuna noastră să admire cum animalele abandonate se plimbă pe străzi.”, a explicat primarul comunei Berzasca, Petru Nicolae Furdui.

Sursa foto principal: diez.md.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/