Numirile din cadrul DNA, criticate în sesiune extraordinară. ION MOCIOALCĂ: „Este o acțiune politicianistă și neavenită!”

Parlamentarii celor două partide care se pregătesc de fuziune solicită o sesiune extraordinară pentru dezbaterea moţiunii „PSD are alergie pe justiţie!”. Deputații PSD însă refuză să se prezinte pe motiv că au lucruri mai serioase de făcut.

Parlamentarii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Naţional Liberal au depus ieri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă „PSD are alergie la justiţie!”, în care este solicitată demisia ministrului Justiţiei, domnul Robert Cazanciuc. Cele două partide au lansat apelul pentru o dezbatere urgentă a textului moţiunii prin convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada imediat următoare.

 „Ne dorim ca domnul ministru să vină în faţa Parlamentului să ne explice ce s-a întâmplat şi cum au fost făcute aceste numiri în cadrul DNA. Ceea ce vedem astăzi este că ministrul Cazanciuc nu a întreprins niciun demers, deşi s-a angajat în acest sens, pentru a consolida statul de drept şi a înlătura criticile din MCV. Dimpotrivă, ne arată că, de fapt, este un simplu instrument al baronilor locali care face numiri în funcţie de solicitările şi comanda politică pe care o primeşte. Mai mult, « marţea neagră» are, astăzi,  o justificare cât se poate de clară, care nu are nicio legatură cu  unele condamnări ale României la C.E.D.O. pentru nerespectarea condiţiilor minime din penitenciare. Legea amnistiei şi grațierii era pregatită pentru « depopularea» închisorilor de către clientela politică a PSD”, a precizat parlamentarul PDL Valeria Schelean, în cadrul unei conferințe de presă susținută în Parlamentul României.

Moţiunea „PSD are alergie la justiţie!” sancţionează toate demersurile PSD împotriva justiţiei şi a statului de drept care contravin atât intereselor românilor, cât şi modernizării României, singurele interese satisfăcute de PSD fiind interesele politice, economice şi electorale ale baronilor locali, este de părere parlamentarul democrat-liberal.

„Ca să fie foarte clar motivul pentru care PSD s-a luptat să pună mâna pe această funcție propunând-o pe Elisabeta Ponea, vreau să precizez faptul că Secţia Judiciară penală are o serie de atribuţii. Asigură participarea procurorilor la judecarea cauzelor penale în care instanţele de judecată au fost învestite prin rechizitorii emise de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi judecarea cererilor ori propunerilor adresate instanţelor de judecată de către această direcţie. În plus, exercită, în termenele legale, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauzele penale de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie și ia măsuri pentru exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive în cauzele penale de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. O atribuție constă în analizarea cauzelor cu inculpaţi arestaţi preventiv, în care instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri de achitare şi restituire la procuror, precum şi cazurile în care s-a dispus, prin hotărâri definitive, punerea în libertate a unor inculpaţi trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, şi prezintă propuneri corespunzătoare pentru înlăturarea deficientelor etc., a conchis președintele PDL Caraș-Severin.

Ion Mocioalcă: „E o prostie moțiunea asta!

Parlamentarul PSD, Ion Mocioalcă, președintele Comisiei de ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, a explicat pentru Express de Banat că social-democrații nu se vor prezenta în plen, întrucât au lucruri serioase de care să se ocupe în perioada de vacanță parlamentară, multe dintre ele vizând județul Caraș-Severin. În plus, liderul social-democrat spune că atât liberalii, cât și parlamentarii PDL aveau timp suficient pentru a propune moțiuni și nu era cazul să convoace o sesiune extraordinară.

„Colegii mei de la PNL și PDL nu au de lucru. Dacă vor o sesiune extraordinară, să o susțină singuri! Din punctul meu de vedere este o acțiune politicianistă și neavenită! În plus, dacă nu ne prezentăm la moțiunea lor, nu înseamnă că nu ne ocupăm de lucruri serioase. Oamenii aceștia chiar nu au ce face, e o prostie moțiunea asta!, a concluzionat președintele PSD Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/