Oficialii administrației publice se așteaptă ca pe viitor numărul celor care vizitează orașul să crească semnificativ. Asta după ce, la nivelul Primăriei, s-au luat o serie de măsuri.
Implementarea proiectului „Acțiuni comune, valori comune – Reșița și Kikinda împreună pentru viitor” a ajuns la final, astfel că locuitorii s-au ales cu o serie de lucruri bune, care, toate la un loc, au ca scop creșterea numărului de turiști care ne vizitează orașul. Dacă până acum media anuală a celor care au trecut pragul unităților de cazare din Reșița a fost de circa 13.000, acum responsabilii de proiect își propun ca numărul turiștilor să fie mai mare cu circa 2.500. Cum astfel de lucruri se concretizează în timp, termenul nu a fost stabilit concret.
Una dintre cele mai importante realizări în cadrul proiectului ce a primit finanțare prin IPA este redactarea în premieră a unui ghid turistic în română, sârbă și engleză, în 400 de exemplare. De asemenea, o altă realizare a constat în achiziția și amplasarea a 20 de info-chioșcuri în mai multe locații din oraș, dar și crearea unui centru de informare turistică, amplasat la parterul Primăriei Reșița.
Ce valoare a avut proiectul?
Poate cel mai important aspect al proiectului este că a permis întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru reabilitarea primului pod sudat și nituit din Europa, cel din cartierul Muncitoresc. „Odată ce studiul de fezabilitate este întocmit, vom încerca să găsim o sursă de finanțare. Valoarea totală a proiectului derulat alături de comunitatea locală din Kikinda se ridică la 425.911 euro. Acesta este doar unul dintre cele trei proiecte europene implementate în oraș”, a declarat astăzi edilul-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la sediul administrației locale.
În cadrul aceleiași conferințe, responsabilul de proiecte europene, Bianca Bulgaru, a anunțat că Reșița a primit undă verde și pentru proiectul de modernizare a sistemului de alarmare în situații de urgență. Proiectul transfrontalier, derulat tot în colaborare cu localitatea Kikinda, a fost acceptat pentru finanțare cu nota maximă. Valoarea acestuia se ridică la un milion de euro.
Mda, locurile de munca le numeri pe degete in orasul asta in schimb vom avea info-chioscuri care oricum nu vor functiona mai mult de 2 luni.Splendid. Vor da buzna turistii sa vada primul pod sudat si nituit din Europa. Ce dracu sa vizitezi ca si turist in Resita? Tembelilor, creati locuri de munca si implicit bunastare apoi veniti cu mofturi d’astea!