Se menține trendul ascendent în ceea ce privește infecția cu SARS-CoV-2. Grupul de Comunicare Strategică anunță că au fost depistate alte 1.679 de cazuri de coronavirus, dintre care 57 în județul Timiș și 26 în Caraș-Severin.
Distribuția pe localități, a bolnavilor din județul Timiș, a fost transmisă de reprezentanții Prefecturii. Cele 57 de cazuri au fost repartizate astfel: Timișoara – 22 , Giroc – 2, Periam –11, Lugoj – 4, Gelu (Variaș)-1, Lenauheim – 1, Teremia Mare – 1, Tomnatic – 1, Sânnicolau Mare – 1, Lugojel (Găvojdia) – 1, Nițchidorf – 1, Sânpetru Mare – 1, Variaș – 1, Chevereșu Mare – 1, Ghiroda – 1, Bobda (Cenei) -1, Dumbrăvița – 1, Deta – 1, Victor Vlad Delamarina – 1, Beregsău Mare (Săcălaz) – 1, Cenad – 1, Racovița – 1.
În ultimele 24 de ore, au fost procesate 1.710 teste, în laboratoarele din Timiș, iar numărul pacienților internați în spitalele COVID-19 este în ușoară creștere. 148 de bolnavi sunt tratați de medicii timișeni, iar dintre aceștia, 19 au fost transferați în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. În cursul zilei de ieri, au fost carantinate, în județul Timiș, 113 persoane și au intrat în izolare 65.
Numărul total de decese COVID-19, la nivelul județului Timiș este 151, dintre care două au fost incluse în statistică în ultimele 24 de ore. De asemenea, rata de infectare, la mia de locuitori, este 0,43. Controalele continuă în această perioadă, astfel că, în 16 septembrie, au fost verificate 42 de societăți comerciale, iar oamenii legii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție.
În județul Caraș-Severin nu au fost înregistrate decese.
La nivel național, 4.312 de persoane, diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat. Dintre acestea, 27 în ultimele 24 de ore. „Două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 ani, șapte decese la categoria de vârstă 60-69 ani, nouă decese la categoria de vârstă 70-79 ani și șase decese la categoria de peste 80 de ani”, informează GCS.
În unitățile sanitare de profil din țară numărul total de persoane internate, cu COVID-19, este de 6.960. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI. De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate cu infecție 108.690 de oameni.