Numărul cărășenilor aflați în autoizolare a depășit 300! Alte 50 de persoane sunt în carantină!

Numărul cazurilor în care Direcția de Sănătate Publică a decis plasarea în izolare la domiciliu s-a dublat în ultimele 24 de ore în Caraș-Severin. Peste 300 de persoane sunt obligate acum să stea acasă pentru 14 zile, în timp ce alte 48 sunt în carantină.

Ieri, la ora 9.00, 147 de persoane erau în autoizolare în Caraș-Severin. În această dimineață, aceeași măsură se aplică pentru 308, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu. A crescut și numărul celor plasați în carantină, de la 35 la 48 în prezent. Au ieșit din izolare 72 de persoane până acum. Cele mai mult persoane în autoizolare – 184 – sunt la Reșița.

În ceea ce privește rezultatele testelor prelevate de la cărășeni, doar unul a fost transmis până acum de Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Este vorba despre femeia de 60 de ani care a intrat în contact cu fiul ei întors din Italia, rezultatul său fiind negativ.

Încă se așteaptă rezultatul testului în cazul soției tânărului de 27 de ani din Reșița, depistat marți cu coronavirus, dar și pentru alți 172 de contacți ai acestuia, numărul crescând de la 58, în urma anchetei epidemiologice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/