Număr record de produse scoase de la comercializare. Pericolul stă pe rafturile magazinelor!

Interceptările procurorilor în dosarul „Mona Lisa” au demonstrat faptul că pe piața din Caraș-Severin poate fi comercializat orice produs. De la carne plină de mucegai și până la marfă expirată, consumatorii  își pot cumpăra pericolul chiar de pe rafturile magazinelor. 

La cel mai recent Colegiu Prefectural, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor a prezentat o statistică înfiorătoare referitoare la bilanțul instituției pe anul 2014. Dincolo de valoarea amenzilor, care se apropie fulgerător de fabuloasa sumă de 700.000 de lei, numărul produselor retrase de la comercializare și valoarea acestora indică faptul că producătorii și comercianții sunt mai interesați să se îmbogățească, astfel că sănătatea oamenilor este trecută în plan secund. Asta chiar și cu riscul de a li se pune lacăt pe afacere.

Pe lângă amenzile acordate, comisarii au retras temporar de la comercializare marfă în valoare de aproape 200.000 de lei în tot județul Caraș-Severin. În plus, aceștia au retras definitiv de la comercializare alte produse în valoare de aproape 10.000 de lei. Mai mult de jumătate dintre agenții economici verificați au încasat amenzi.

La capitolul sesizări, cărășenii însă nu se înghesuie. În tot anul 2014, la CJPC s-au înregistrat 358 de reclamații.

FOTO: wikipedia.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/