Număr record de infectaţi cu coronavirus la nivel naţional! „Nu se mai ţine cont de nicio regulă! Spitalele vor fi depăşite de situaţie”

untitled design set 970x90 px

România a depășit 30.000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei până acum. Astăzi a fost confirmat cel mai mare număr de persoane infectate cu coronavirus în 24 de ore: 555. De ieri până astăzi, la Timişoara au mai fost internate opt persoane, iar în judeţul Caraş-Severin a fost depistat un caz nou după câteva zile de stagnare.

Până astăzi, numărul cel mai mare de cazuri la nivel naţional a fost înregistrat în 11 aprilie. Atunci au fost depistate 523 de cazuri noi în 24 de ore. Explozia numărului de cazuri de acum determină medicii să tragă un semnal de alarmă, deoarece previziunile nu sunt deloc pozitive. Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeş” din Timișoara, se aşteaptă ca numărul celor infectaţi să crească şi la 1.000 de la o zi la alta în viitorul apropiat. Cauza? Nu se mai ţine cont de nicio regulă.

„După cum am atras atenţia în urmă cu câteva zile, în ritm rapid o să depăşim 500 de cazuri, lucruri care s-a şi întâmplat. Noi credeam că în două săptămâni, dar au trebuit să treacă doar patru sau cinci zile să trecem de 500. Ne îndreptăm, aşa cum a zis şi domnul profesor Emilian Popoviciu, spre 800 de cazuri. Dumnealui a zis că la sfârşitul lunii august, eu cred că înainte, vom avea 800 sau 1.000 de pacienţi. Dacă creşterea este exponenţială, iar din 15 iulie va fi relaxare totală, atunci trebuie să ne aşteptăm la cifre de peste 1.000 de pacienţi pe zi. Nu se mai ţine seama de nicio regulă”, a precizat Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

Acesta a menţionat că la Timişoara situaţia este momentan sub control şi creşterea nu este una majoră, dar dacă măsurile de relaxare vor fi în continuare înţelese greşit, situaţia poate scăpa de sub control.

„La Timişoara focarul de la CFR a fost stins, situaţia este sub control şi spitalul este în siguranţă. Şi la noi creşterea este uşoară, dar nu atât de alarmantă ca în restul ţării. Dar totuşi este creştere. Şi nu ne aşteptăm să scadă în următoarea perioadă, deoarece măsurile de relaxare sunt greşit înţelese şi lumea nu mai respectă nicio regulă. Numărul creşte alarmant, spitalele vor fi depăşite de situaţie, nu mai avem măsuri concrete şi o legislaţie pe care să ne putem baza. Acum efectiv este «la liber», este imunizare în masă. Nu mai avem nicio metodă de a ţine sub control această pandemie. Uitaţi ce se întâmplă în Europa, că încet, încet fiecare ţară ne închide porţile”, a adăugat directorul unităţii spitaliceşti.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/