Număr record de alegători în mediul rural

În Caraş-Severin, cu puţin timp înaintea alegerilor locale, mai mult de jumătate dintre primarii de comune în funcţie au părăsit partidul sub sigla căruia au câştigat mandatul în urmă cu patru ani şi s-au înscris în alte formaţiuni.

Pe votanţii de la sate, însă, nu pare să-i intereseze foarte tare acest lucru, pentru că, spun ei, important este omul, nu partidul.

Dacă e bun gospodar, corect şi înţelegător, candidatul are toate şansele să primească votul concetăţenilor săi, fără să mai conteze în ce partid este sau dacă, de-a lungul timpului, a trecut chiar pe la mai multe formaţiuni politice.
„La noi nu contează partidul. Omul contează, pentru că el ne ajută, el ne rezolvă problemele. Ne cunoaştem între noi şi ştim care e un bun gospodar şi care nu. În funcţie de asta, votăm. Nu ne interesează partidul, sau în proporţie foarte mică”, a declarat unul dintre votanţii din comuna Lupac.

În Caraş-Severin sunt, în mediul rural, peste 100.000 de alegători, care la urne trebuie să se prezinte cu cartea de identitate.
Astfel, lucrătorii de la Evidenţa Persoanelor Caraş-Severin nu au scăpat, nici în ziua votului, de cozi la ghişee. Pentru a se putea prezenta la vot, însă, cărăşenii au solicitat în aceste zile acte noi de identitate, pentru că le-au expirat, le-au fost furate sau deteriorate.

Dacă sâmbătă au fost eliberate 373 de astfel de documente, chiar şi în ziua alegerilor, până la ora 12:00, au mai fost ridicate alte 313.

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/