„Nu toți medicii din Caransebeș sunt șpăgari! Eu sunt mulțumit dacă pacienții sunt mulțumiți!”

untitled design set 970x90 px

Acuzat de doctori că din cauză că i-a făcut șpăgari s-a redus adresabilitatea la Spitalul din Caransebeș, managerul Adrian Cican, menționează că nu aceasta este motivul, iar pentru el singurii care contează sunt pacienții.

Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, a explicat într-o conferință de presă că el nu i-a făcut pe toți medicii șpăgari, ci doar pe unii, în unitatea medicală fiind unii doctori de cea mai bună calitate. Singurul medic cu care se războiește este chirurgul Gheorghe Borcean, dar și acesta din inițiativa medicului și nu a sa, susține Cican.

Adrian Cican a ținut să precizeze că până acum s-au trimis notificări la toți medicii șefi de secție care nu au îndeplinit conform legii 95 din 2006 atribuțiile de șefi de secție și a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, la Poliția Municipiului și la ANI doar la doi doctori Gheorghe Borcean și Aurora Gherman, pentru cea din urmă considerând că este conflict de interese pentru că, în calitatea sa de consilier local a votat Organigrama Spitalului.

publicitate ziar expresb 1000x100

Am trimis la 14 medici șefi de secție acasă notificările spunându-le perioada și nu cuantumul pentru că ar dura foarte mult să calculăm. Urmează să trimitem plângerile către toți medicii șefi de secție cu un cuantum pe un an de zile după care organele abilitate vor spune de ceea ce au nevoie. Noi nu avem resursele umane să calculăm la toți și poate nici nu trebuie pe toată perioada. Deși domnul dr Borcean susține că există un conflict deschis eu îl asigur că nu am nimic personal. Da, am considerat că trebuie sesizată Agenția Națională de Integritate și am făcut și plângerea  la organele abilitate, pentru că pe perioada cât ocupa și funcția de vicepreședinte și ulterior președinte al Colegiului Medicilor, a fost pontat și ca medic șef de secție pe Chirurgie”, ne-a declarat Adrian Cican care spune că acum medicii șefi de secție au semnat documentele ce cuprind dispoziția conducerii și un contract de administrare. Mai mult pentru responsabilizarea șefilor de secție, Casa de Asigurări de Sănătate va coborî pe secții pentru decontare, în acest fel contractul cu Casa de Asigurări nu va mai rămâne la nivelul conducerii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/