Nu se lasă. Primăria Timișoara a pregătit un nou proiect privind majorarea taxelor

Primăria Timișoara a pregătit un nou proiect de hotărâre prin care vrea să majoreze o parte din taxele și impozitele locale, de anul viitor. Asta după ce prima hotărâre de consiliu local în acest sens a fost revocată, de teamă să nu fie atacată de Prefectura Timiș.

Primăria Timișoara este decisă să-i pună pe unii cetățeni să plătească taxe și impozite locale mai mari de anul viitor. Vă reamintim că o hotărâre în acest sens a fost aprobată în Consiliul Local Timișoara, însă a fost revocată în luna noiembrie. Asta după ce consilierii locali PNL și PSD au sesizat Prefectura Timiș, pe motiv că hotărârea a fost votată în mod ilegal.

Iată că după doar câteva zile de la revocarea hotărârii, Primăria Timișoara a pregătit un nou proiect privind majorarea unor taxe și impozite locale, de anul viitor. Proiectul de hotărâre a fost postat pe site-ul instituției și urmează să fie supus votului în următorul plen al Consiliului Local Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor și taxelor locale în Timișoara pentru anul 2022 aduce o serie de modificări, printre care și creșterea impozitului pe clădiri. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, în cazul persoanelor fizice, pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă se propune o majorare a impozitului cu 20%, de la 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii la 0,10%. De asemenea, pentru clădirile nerezidențiale, pentru anul 2022 se propune o cotă de 1,3%, în loc de 0,6%, cât este în 2021. Totodată, în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile rezidențiale se propune o cotă de 0,10%, în loc de 0,08%.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/