,,Nu mă îmbogățesc pe sufletul fetiței mele! M-o lăsat sărac Dumnezeu, sărac oi muri!”

Medicul reşiţean Gheorghe Beg a trimis 4.000 de lei familiei fetiţei pe care a ucis-o pe o trecere de pietoni din Oţelu Roşu, pentru a putea fi înmormântată creştineşte!

A spulberat-o într-o fracţiune de secundă, iar în loc să-i acorde primul ajutor, aşa cum l-ar fi obligat Jurământul lui Hippocrate, a fugit de la locul faptei. A scăpat de arest şi şi-a trimis avocatul la familia pe care a îndurerat-o. O familie săracă din Oţelu Roşu, dar onestă, care nu vrea să transforme drama prin care trece într-o posibilă înavuţire, fiind binecunoscut faptul că familia Beg este una foarte bogată.

Sorin Dobre, tatăl micuţei Alina, care s-a stins la numai şapte ani, nu e interesat de banii doctorului Beg. A acceptat totuşi un mic ajutor de la acesta pentru că alte soluţii să-şi îngroape copilul nu are. ,,Cu dânsul nu am vorbit, am stat de vorbă cu avocata. A venit, ne-a dat 4.000 de lei, un mic ajutor de înmormântare, noi fiind săraci. A spus că va mai lua legătura cu noi. Cu dânsul nu am stat de vorbă, nici nu ştiu cum arată. Cu bani credeţi că se poate cumpăra o viaţă?! M-o lăsat sărac Dumnezeu, sărac oi muri. Nu mă îmbogăţesc pe sufletul fetiţei mele. Nu o să mă îmbogăţesc şi, indiferent cât mi-ar da, poate voi accepta pentru binele celorlalţi copii. Mă gândesc, dar bucurie în sufletul meu nu va fi niciodată”, a declarat Sorin Dobre pentru expressdebanat.ro.

YouTube video

Lecţie de onestitate

Tatăl îndurerat nu-l condamnă pe Gheorghe Beg, fiind convins că totul a fost un accident nefericit, dar totodată e resemnat cu ideea că oricum nu ar putea face nimic pentru tragerea la răspundere a celui care i-a ucis fetiţa. ,,Eu eram acasă, cu ceilalţi copii mai mici, când s-a întâmplat. Urme de frână nu există, mă gândesc că dacă punea frână poate fata mea avea o şansă. Eu cred că s-a speriat şi a fugit de frică, să nu sară lumea pe el. Ştiu că-i pare şi lui rău. Sunt convins că nu a omorât-o cu intenţie, s-a întâmplat, oricui i se poate întâmpla. Dacă a fugit de la locul accidentului nu ştiu ce să spun, trebuia să se predea la Postul de Poliţie din Glimboca sau din Obreja, nu să-l oprească filtrele de poliţie din Caransebeş”, a fost reacţia impresionantă a lui Sorin Dobre în momente în care nimeni nu l-ar fi judecat dacă ar fi aruncat cu cuvinte dure.

,,Un purec, în faţa unui cal!”

Familia Alinei e prea puţin interesată de faptul că justiţia l-a lăsat liber pe Gheorghe Beg şi recunoaşte că nu are resurse pentru a cere în instanţă pedepsirea cât mai drastică a acestuia. ,,Legile de la noi din ţară sunt cum sunt, oamenii grei sunt liberi, pe ăia care fură o găină sau o pită îi leagă pe loc. Nu ne interesează averea lui, e munca lui, nu avem noi nevoie de ea. Depinde de el. Şi bani dacă aş avea să mă judec cu el, el are atâţia bani de poate să-mi cumpere şi avocatul meu. Nu pot să mă compar cu un asemena om, e un om puternic, un om greu. Eu sunt un purec în faţa unui cal, mă striveşte ca pe un nimic şi mă joacă exact cum vrea el”, ne-a mai declarat Sorin Dobre.

 

CITEŞTE ŞI: Justiţie strâmbă! Accidentul mortal provocat de doctorul Beg scandalizează!

CITEŞTE ŞI: UPDATE. Medicul Beg a fost pus în libertate, după ce a spulberat un copil și a fugit de la locul accidentului!

Comments

  1. Gertrude Steiner says:

    Simt oarece ostilitate în mai toate comentariile legate de acest accident! Oricărui şofer i se poate întâmpla (Doamne apără-ne!) aşa ceva.M-aş abţine până la dovezi concrete. Oricum, relatările celor de acolo sunt contradictorii. Este unul din puţinii doctori absolut competenţi din Reşiţa. Nu cred că ne putem permite să uităm câţi oameni a tratat şi chiar salvat. Iar gestul de a trimite bani familiei din care provine fetiţa nu mi se pare a fi tentativă de a o cumpăra. Mi se pare doar că a vrut să ajute o familie săracă pentru înmormântarea fetiţei lor.A plecat de la locul accidentului? Nu e primul şofer cu reacţii de genul acesta în situaţii de panică. A ieşit şi Vadim pe sticlă tunâd şi fulgerând.E nedrept, mai ales că nu are habar despre ce doctor şi om vorbeşte,nici nu a fost acolo.Îmi pare tare rău pentru viaţa curmată a copilaşului! Îmi pare rău şi pentru necazul doctorului Beg. Chiar nu merită să fie împroşcat!

  2. alt resitean says:

    Doctorul Beg este o somitate, omul Beg este un gunoi uman.

  3. Obersterescu Georgeta' says:

    Eu cred ca vorbim de cetatean nu de doctor.Indiferent cine e a comis un accident,si moral ar trebui sa plateasca pentru aceasta greseala,nimeni nu e mai presus de lege.Eu una nu as avea ancredere an acest om ca doctor nici pentru familia mea.nu are caracter.O viata de om nu o poti cumpara cu bani,pacatul e mare,dar oare acest domn nu cred ca realizeaza ce a facut.Are tupeu si nesimtire.

  4. DannyV says:

    ALOOO JUSTITIA!!! Hai sa judecam FAPTELE nu doctorul!!!

  5. Arabela says:

    Daca era centura ar fi fost sanse mult mai mici ca acea fata sa fie accidentata mortal…

    Daca nu se calca acceleratia prea tare fata nu era accidentata mortal, ba chiar se putea evita accidentul…

    Daca ar fi legi mai aspre ar fi mai putin accidente de genul acesta…

    Daca parintii nu si-ar fi lasat copila la ora aia (o putea lua unu de pe strada sa o fioleze si eventual sa o omoare) pe drum nimic nu s-ar fi intamplat…

    Deci pana la urma cine e vinovat???

  6. Marius says:

    Daca D-nul Beg a hotarat sa ajute financiar familia indurerata, se interpreteaza ca vrea sa-i “cumpere”, daca nu face nici un gest in aceasta directie, va fi acuzat de oameni, ca desi este bogat, nu ajuta familia indurerata, etc. Eu cred ca uneori noi oamenii, asteptam doar un pretext ca sa dam cu noroi in stanga si in dreapta interpretand faptele in asa fel incat sa se justifice atitudinea noastra agresiva si plina de rautate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/