Nu-i doar numele de el! Killer de clasă!

CSM Reșița a piedut astăzi, pe teren propriu, 2-3 (0-2), cu UTA Arad, în Liga 2 de fotbal, după două execuții magistrale ale lui Romario Moise. 

Într-un meci în care galeria condusă de Gușcă s-a întors pe stadion doar pentru o rivalitate închipuită cu frumoșii fani veniți în număr mare de la Arad, deci nu pentru echipă, băieții lui Leo Doană au simțit din plin sprijinul publicului, mai ales că oaspeții au modificat tabela încă de la primul atac. Naivitatea de la fazele fixe i-a îngropat din nou pe rosso-neri, astfel că, la prima centrare în careu, Vasiu a deviat neinspirat, mingea l-a lovit pe Ciprian Rus și UTA a trecut în avantaj. Au urmat și alte momente grele la poarta lui Zimmermann, iar golul doi a picat relativ repede, în minutul 23. Romario Moise a execut excelent o lovitură liberă, peste zid, de la vreo 28 de metri, direct în plasă. Finalul primei reprize i-a găsit pe reșițeni la controlul jocului, dar pericol a fost de prea puține ori la poarta arădenilor. 

Repriza a doua a început excelent pentru gazde. Ehmann a șutat puternic, Florin Ilie a deviat nefericit, Iacob fiind prins pe picior greșit. 1-2 după doar două minute de la reluarea jocului și trupa lui Doană a arătat în continuare că s-a întors total schimbată de la cabine. Tribuna I, la care s-a format grupul fanilor adevărați, loiali și pasionați de fotbal, nu de răfuieli de stradă și alte lucruri ce au dispărut din fotbalul modern, a sărit în aer cu 20 de minute înainte de final. Cioablă a reluat cu capul din câțiva metri centrarea lui Danci și a restabilit egalitatea. Meciul se îndrepta spre o remiză echitabilă, dar în primul minut al prelungirilor a ieșit din nou la rampă Romario Moise. O execuție care ne amintește de marele Romario, foarfecă laterală din afara careului mare, l-a lăsat fără replică pe Zimmermann și i-a urcat pe gard pe cei care au însoțit UTA în Valea Domanului. 

La Reșița e evident că s-a rupt ceva în momentul în care fotbaliștii au fost acuzați că au pierdut deliberat cu Pandurii Târgu Jiu pentru a-și umple buzunarele din câștiguri la casele de pariuri și aproape nimeni nu le-a sărit în apărare dintre cei care ar fi trebuit să o facă. Mai mult, au fost mai degrabă obligați să accepte o „împăcare” cu galeria care le ceruse să dezbrace tricourile. Atmosfera e încărcată, vine o perioadă dificilă, cu deplasări la Călărași și Pitești și cu vizita Petrolului în Valea Domanului. Deloc simplu, dar CSM a jucat sezonul ăsta în destule meciuri un fotbal bun, așa că are toate motivele să termine turul deasupra liniei roșii!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/