O ruină din centrul istoric al Timișoarei e pe cale să dispară. Decizia consilierilor locali în privința imobilului de pe Eugeniu de Savoya nr. 16

Disputată ani de zile în instanță, clădirea de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 16 din Timișoara, acum o ruină, va fi transformată într-un imobil cu mai multe etaje, cu spații comerciale și apartamente. Consilierii locali au aprobat în ultima ședință de plen planul urbanistic zonal pentru restaurarea construcției.

Trei ziduri au mai rămas în picioare din imobilul aflat pe strada Eugeniu de Savoya la nr. 16, colț cu Emanoil Ungureanu. Clădirea a fost în proprietatea fostului consilier local Rodica Vlad, vândută ulterior la începutul anului 2000. Un investitor vrea acum să construiască acolo un imobil cu subsol, parter, două etaje și mansardă, cu restaurarea a ceea ce a mai rămas din clădirea istorică.

Potrivit proiectului pus în consultare publică din februarie, la subsol va funcționa un restaurant, vor fi spații comerciale la parter și apartamente pe două etaje și la mansardă. Consilierii locali au aprobat planul urbanistic zonal.

„Am trăit să o văd și pe asta!”, a exclamat viceprimarul Dan Diaconu la momentul la care consilierii au aprobat hotărârea. Au fost 17 voturi „pentru” și o abținere.

Terenul are 465 mp, iar proprietari sunt SC Stagione Immobiliare SRL și Societatea Fassina Partecipazioni SRL. Accesul se va face pietonal, din strada Eugeniu de Savoya și strada Emanoil Ungureanu.

„Autorizaţia de construire se va emite doar după realizarea în prealabil a operaţiunilor reglementate prin documentaţia de urbanism cu privire la obligativitatea asigurării accesului semipublic pentru vizitarea fântânii existente pe teren, respectiv după reglementarea situației juridice (…) şi asigurarea tuturor utilităţilor necesare investiţiei în conformitate cu Planul de acţiune asumat.”, se arată în documentele care însoțesc hotărârea de consiliu local.

Planul urbanistic zonal va avea o valabilitate de trei ani, perioadă în care pot fi demarate investițiile prevăzute în documentație.   

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/