„Nu am premeditat! Eu nicio clipă nu am avut intenția să-l omor pe polițist!”

Trimis în fața instanței, unde riscă să primească mulți ani de pușcărie, dă de înțeles că regretă fapta, însă spune numai parțial adevărul!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj prin tentativă de omor după ce, în seara zilei de 21 noiembrie, anul trecut, în jurul orei 21.45, agentul de poliție Eugen Țuncu, de la Poliția Slatina Timiș, a fost lovit cu toporul în cap de un cetățean din comună. În urma unui apel telefonic primit pe numărul personal, polițistul s-a deplasat la casa lui Sebastian Toboșeru. Era vorba despre un conflict în familie, polițistul fiind chemat să ia măsuri pentru că altfel se vor omorî între ei, după cum fusese alertat omul legii.

Agentul de poliție Eugen Țuncu a intrat în casă, dar Sebastian Toboșeru, aflat în stare de ebrietate, i-a cerut să părăsească imobilul. Polițistul a ieșit din cameră, s-a oprit în hol, unde, fiind luat prin surprindere, a fost lovit cu toporul în cap. Inculpatul susține că polițistul era băut și că nu avea niciun drept să intre la el în casă. Ba, mai mult, l-ar fi lovit cu pumnul în față. Aceste apărări au fost însă infirmate. Procurorul de caz a reținut că inculpatul a avut o poziție parțial sinceră pe parcursul urmării penale și că regretă comiterea faptei. Toboșeru susține că nu i-a pus viața în pericol polițistului și că i-a aplicat o singură lovitură, ceea ce demonstrază că nu a vrut să-l omoare. Motiv pentru care a și cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din ultraj prin tentativă de omor în ultraj prin loviri și alte violențe, solicitare ce i-a fost respinsă. „Eu recunosc starea de fapt așa cum a fost reținut prin Rechizitoriu, însă nu recunosc încadrarea juridică a faptei penale săvârșite de mine. (…) Am aplicat o singură lovitură cu toporul părții vătămate în zona capului cu partea netăioasă a toporului. Eu m-am speriat foarte tare observând că partea vătămată a căzut jos și și-a pierdut cunoștința. Am fugit la fratele meu în localitate anunțând pe drum pe șeful postului de poliție să se deplaseze la locuința mea să constate ce s-a întâmplat. (…) Eu nicio clipă nu am avut intenția să-l omor pe polițist. Nu am premeditat niciodată acest lucru!”, a mărturisit bărbatul care l-a ultragiat pe polițist.

Pentru cele două săptămâni de îngrijiri medicale și suferințele pe care e obligat să le îndure și astăzi, polițistul Eugen Țuncu solicită daune civile în valoare de 40.000 de euro. „Din cauza celor întâmplate, mi-a fost teamă să continui a-mi desfășura meseria în Slatina Timiș, solicitând să fiu transferat în altă parte. Urmare a tentativei de omor asupra mea, îmi este și acum teamă să îmi desfășor meseria și îmi vine greu să o exercit fără să simt că viața mea e în constant pericol, chiar și în situațiile cele mai inofensive!”, a afirmat omul legii.

„Cumnatul meu mi-a spus că tatăl său l-a omorât pe polițist dându-i cu toporul în cap. Fiindu-mi frică că mă va lovi și pe mine cu toporul, am sărit pe geam și am sunat la 112!” – Valentin Tuza, martor

 

foto: observator.tv


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/