„Nu am nicio teamă că greșesc! Îl recomandă abnegația cu care s-a luptat împotriva lui Marcel Vela!”

Senatorul PSD Ion Mocioalca

Noul președinte PSD Caransebeș, Felix Borcean, va juca un rol determinant în alegerile locale din 2024, când trebuie să câștige detașat al treilea mandat de primar și să-i asigure lui Silviu Hurduzeu numărul necesar de voturi pentru a câștiga șefia Consiliului Județean Caraș-Severin.

Senatorul Ion Mocioalcă e convins că Felix Borcean va aduce un aport foarte important partidului în 2024, un an electoral cu patru rânduri de alegeri. „În urmă cu câteva luni era independent, trecut prin PNL, iar acum preia funcția de președinte al unei organizații importante a PSD Caraș-Severin, iar eu mă bucur pentru asta. Ce îl recomandă să fie președinte PSD Caransebeș? În primul rând, curajul pe care l-a avut atunci când a candidat independent, susținut de PSD, împotriva echipei Ministrului de Interne în funcție. Nu s-a dat înapoi de la nimic pentru a câștiga alegerile din Caransebeș și nu am nicio teamă că greșesc. Îl recomandă, poate, abnegația cu care s-a luptat împotriva lui Marcel Vela și asta nu de ieri de azi, de câțiva ani buni! Noi l-am susținut cu tot ceea ce am putut în această bătălie, însă Felix, de acum, pe lângă această luptă personală pe care a avut-o cu Marcel Vela, trebuie să înceapă să se lupte cu PNL, pentru că PNL este adversarul nostru!”, a spus parlamentarul PSD după ce primarul Caransebeșului a preluat șefia organizației municipale a social-democraților.

Mocioalcă nu l-a uitat nici pe Romeo Dunca, liberalul care a dus dialogul politic la nivel de suburbie. În acest context i-a spus lui Felix Borcean că nu trebuie să-l bucure laudele la adresa sa venite din partea lui Dunca în postări în care îi înjură pe Hurduzeu sau pe Mălăiescu. În plus, senatorul i-a lămurit pe cei care sperau să facă un pas în spate sau să se orienteze către altceva. „S-ar bucura tare mult toți liberalii și ar juca brâul pe aici prin Caransebeș dacă eu nu aș mai fi în politică. Încă nu m-am gândit să le dau această satisfacție, de aceea cred că rămânem datori să formăm o echipă care am lansat-o ca proiect politic în martie, anul trecut. Ne-am propus în fața tuturor colegilor și primarilor de atunci că vom face ceea ce nu s-a întâmplat la nivel național, vom face în Caraș-Severin o fuziune cu Pro România și cu PMP. Ea se înfăptuiește, a făcut pași importanți, 8 primari dați afară de Flavius Nedelcea și Bebe Pasere au venit cu acte în regulă la PSD, 4 primari dați afară de Ionuț Popovici au venit cu acte în regulă la PSD și foarte mulți consilieri locali și județeni ai PMP și ai Pro România fac acum majorități care sprijină primarii noștri și poartă opoziție primarilor PNL. De aceea cred că acest lucru, care este vizibil și la Caransebeș, va funcționa în tot județul”, a mai spus Mocioalcă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/