„Nu am absolut nicio legătură cu șpăgile din vamă! Niciodată nu am fost implicat în vreun scandal de corupție!”

Pus sub acuzare de DNA pentru că și-ar fi exercitat influența pe care i-a conferit-o funcția de secretar general al PSD Caraș-Severin în scopul ca Mirel Pascu să ocupe o anumită funcție în Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, senatorul PSD de Caraș-Severin Ionuț Chisăliță rupe tăcerea și explică faptul că procurorii anticorupție au făcut o confuzie atunci când au interpretat o convorbire telefonică interceptată. 

Parlamentarul social-democrat a vorbit pentru expressdebanat.ro despre dosarul șpăgilor din Vama Nădlac ce ar fi luat drumul sediului PSD Arad, dar în care a fost pus și el sub acuzare pentru cu totul și cu totul altceva. „Nu am absolut nicio legătură cu dosarul șpăgilor de la Arad. Presa a speculat foarte mult pentru că, într-adevăr, la DNA au fost aduse și persoane care aveau, probabil, o anumită legătură cu zona respectivă. Ceea ce mi s-a adus mie ca o acuzare de către DNA este faptul că, din postura de secretar executiv PSD, aș fi influențat mutarea unui coleg de-al meu de pe un post pe altul. Faptul că am fost adus la audieri în același timp cu cei de la Arad a fost, cred eu și sper, o pură întâmplare. Fac precizarea însă că nici în acest caz, de a influența mutarea unui coleg de pe o funcție pe alta, nu va putea fi demonstrată vinovăția mea pentru că nu am avut eu cum, în calitate de secretar executiv, să influențez numirea acelui coleg în Timișoara, pe o funcție sau alta”, a precizat Chisăliță. 

Președinte al PSD Reșița în prezent, senatorul de Caraș-Severin crede că procurorii DNA, care au intercepat și convorbirile sale telefonice, au făcut o confuzie. Pentru Mirel Pascu se pregătea altceva, mult mai important decât o funcție în Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. O funcție politică, într-unul dintre ministere. Chisăliță nu a spus în care dintre ele, dar înainte de alegerile prezidențiale se zvonea că Pascu ar merge ori în Ministerul Justiției, ori la Transporturi. „Într-adevăr, în calitate de secretar executiv, împreună cu toată conducerea organizației, l-am susținut pe colegul respectiv în funcția de secretar de stat. Asta este adevărat. Este o funcție politică, așa se procedează într-un partid, se promovează pe funcții politice anumiți colegi care au avut rezultate bune în alegeri. Eu sunt convins că îmi voi demonstra nevinovăția în fața judecătorilor. Eu am preferat să nu ies public și să nu fac comentarii până în acest moment pentru că eu consider că, în România, justiția se face în instituțiile abilitate, nicidecum în presă sau prin diverse declarații”, a explicat senatorul PSD. 

În același dosar a răspuns întrebărilor procurorilor și șefa PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan. Chisăliță spune că nici aceasta nu are legătură cu șpăgile de la Arad și că nici măcar ea nu putea să se folosească de funcția politică pentru a influența numirea într-o funcție administrativă. Ionuț Chisăliță a intenționat să demisioneze din funcțiile politice imediat ce a fost pus sub acuzare de DNA, însă s-a răzgândit din cel puțin două motive. În primul rând se consideră nevinovat. În al doilea, colegii de partid îi sunt alături, nimeni nesolicitându-i să facă pasul înapoi. „Eu, din 1998, de când fac politică, nu am fost implicat vreodată în vreun scandal de corupție. Niciodată! Se pot spune multe lucruri despre mine și probabil că se spun, dar că am fost implicat în scandaluri de corupție, niciodată, deși am fost în fel și fel de funcții politice, fie că am fost consilierul prefectului, consilier județean, local sau deputat. Din păcate, a apărut acest dosar, în care, subliniez, nu sunt acuzat de fapte de corupție. M-a afectat în plan personal, m-a văzut fata mea la televizor, apoi s-au aflat detalii despre acest dosar și despre acuzațiile ce mi se aduc și atunci totul s-a mai estompat. În plan politic, le mulțumesc colegilor mei pentru că, după ce au văzut acuzația ce mi se aduce, m-au susținut și mă susțin în continuare. Prima reacție a fost să fac un pas în spate, însă la îndemnul colegilor și după discuțiile avute am luat decizia de a merge mai departe pentru că nu sunt vinovat de nimic. Dacă era vorba de corupție, vă asigur că făceam un pas în spate, îmi dădeam demisia și plecam. Eu însă îmi doi dovedi nevinovăția și voi merge mai departe alături de colegii mei, cărora le mulțumesc pentru susținere”, a mai afirmat senatorul Ionuț Chisăliță pentru Express de Banat. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/