Fundația Emag și Flanco și-au strâns mâna pentru combaterea abandonului școlar. Abandonul școlar în zonele rurale este un fenomen îngrijorător, nu vorbim doar despre situații accidentale. Pandemia a accentuat acest fenomen și, dacă nu intervenim rapid, în câțiva ani vom asista la creșterea numărului tinerilor fără nicio specializare, fără loc de muncă și dependenți de ajutoare sociale.
Drumul spre normalitate trece obligatoriu prin școală și, de aceea, prin programul “Nouă ne pasă” Fundația Emag și Flanco România, lansează un apel către dascălii proactivi, orientați spre soluții, interesați să-i ajute pe copiii aflați în dificultate.
Astfel, echipele de cadre didactice din mediul rural care intenționează să implementeze în școala lor centre de tip after-school pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar, se pot înscrie în programul “Nouă ne pasă”. Procesul de înregistrare se desfășoară prin intermediul platformei https://nouanepasa.ro/aplicatii, până la data de 23 aprilie 2021, iar ulterior există o perioadă de selecție a aplicațiilor. Școlile selectate primesc o bursă anuală care acoperă cheltuielile pentru masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor care predau la after-school. În cadrul programului, echipele de profesori au acces la resurse alternative pentru predare și sunt susținute pentru a găsi metodele optime pentru motivarea și integrarea copiilor în comunitatea școlară, precum și pentru recuperarea cunoștințelor restante.
Ținta programului “Nouă ne pasă”, inițiat de Fundația eMAG și susținut de Flanco, vizează în acest an, extinderea cu 52 de centre tip after-school care vor asigura activități de educație remedială pentru copiii din mediul rural cu o situație materială sau familială dificilă.
În perioada 2020-2021, 1.227 de copii din 46 de comunități rurale au beneficiat prin participarea celor 235 de profesori la cursuri de educație remedială, organizate prin programul ”Nouă ne pasă”. În cursul anului 2020, pentru cursurile susținute în mediul online, au fost asigurate de către fundație și tablete cu conexiune la internet, astfel încât copiii să poată participa la ore.