Noi vaccinări fictive? Este anchetă la centrul Spitalului CF Timișoara!

vaccinare

Se fac verificări la centrul de vaccinare al Spitalului CF din Timișoara după ce au fost găsite mai multe adeverințe de vaccinare neconforme. Totul a pornit de la o sesizare anonimă.

Informația a ajuns chiar la urechile managerului unității sanitare care a demarat o anchetă internă. Au fost descoperite șase situații în care fie este vorba despre introducerea unor date false în sistem, fie persoanele au mers la centru și s-a realizat „vaccinarea la chiuvetă”.

Este deschisă o anchetă în urma plângerii făcute de doamna manager Stela Iurciuc. Doamna manager a primit o informație anonimă cum că anumite persoane s-au lăudat că au primit dovada vaccinării, dar nu s-au vaccinat. Așadar, a dispus verificările interne, în primul rând verificarea actelor la centrul de vaccinare și șase fișe de vaccinare au ridicat suspiciuni că trebuie clarificat, trebuie văzut ce s-a întâmplat de fapt. Imediat a alertat autoritățile și acum așteptăm rezultatul anchetei”, a explicat, pentru www.expressdebanat.ro, Adela Filipescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului CF Timișoara.

Polițiștii fac acum verificări pentru a stabili dacă este cu adevărat vorba despre o vaccinare fictivă.

„În data de 5 octombrie, la nivelul Poliției Municipiului Timișoara a fost depusă o sesizare cu privire la posibile certificate de vaccinare susceptibile a fi false fapt pentru care polițiștii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale care se impun”, au declarat reprezentanții IPJ.

Reprezentanții spitalului spun că ar fi vorba despre niște vaccinări mai vechi, din primăvară. În acea perioadă, la centrul de la Spitalul CF Timișoara, erau vaccinate în jur de 180 de persoane pe zi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/