Noi clarificări de la Ministerul Educației. Cine merge la ore în scenariul roșu și cine este obligat să poarte mască în timpul cursurilor?

Organizarea cursurilor la clasă a suferit modificări în urma unui ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății. Au apărut schimbări în privința categoriilor de elevi care pot merge fizic la ore în scenariul roșu. De asemenea, au apărut clarificări privind purtarea măștilor de protecție.

Potrivit ordinului din 6 martie, scenariile pentru fiecare unitate de învățământ vor fi actualizate săptămânal, în funcție de incidența cazurilor înregistrată vineri. Astfel, părinții și elevii vor ști ce reguli se vor aplica de luni.

În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor dintr-o localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori, participarea la ore este permisă preșcolarilor și elevilor din ciclul gimnazial, dar și celor din anii terminali în proporție de 50%, aceștia din urmă nefiind incluși până acum în această prevedere din scenariul roșu.

În localitățile carantinate, prezența la ore este strict interzisă, toate orele fiind mutate în online.

În unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori, este permisă organizarea cu prezența fizică a:

– simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
– evaluărilor naționale;
– orelor remediale pentru toate clasele.

Cine trebuie să poarte mască?

Masca de protecție este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.

Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.