Noaptea migranţilor în Timiş şi Caraş-Severin

migranti prinsi in timis si caras severin

Cetățenii afgani continuă să forțeze trecerea ilegală a frontierelor spre vestul Europei. De data aceasta, cu ajutorul cetățenilor români.

Noaptea migranților – așa poate fi catalogată data de 9 octombrie de către polițiștii de frontieră și asta pentru că, dacă în județul Caraș-Severin organele competente de la Naidăș se confruntau cu situația trei cetățeni afgani, călăuziți de un cetățean iranian, gata să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei, în județul Timiș, Poliția de Frontieră Moravița a reușit să oprească la timp scenariul altor 10 cetățenii afgani, călăuza fiind, în acest caz, un cetățean român.

În privința migranților din Timiș, totul a luat sfârșit în localitatea Șemlacu Mare, acolo unde, în urma unui control de rutină, s-a constatat că în interiorul autoturismului condus de șoferul român, în vârstă de 19 ani, se află alte zece persoane care nu numai că nu vorbeau limba română, dar nici nu reușeau să-și justifice prezența în zonă.

În urma verificărilor, pasagerii – patru adulți cu vârste cuprinse între 18-20 de ani și alte alți șase minori cu vârste cuprinse între 14-17 ani – au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind preluaţi de cetăţeanul român, din apropierea frontierei de stat. Intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia.

Drept urmare, cetăţenii afgani sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului pentru trafic de migranţi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/