Surprize pe patru roți la Salonul Auto, organizat de Casa Auto Timișoara

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Nu a fost nevoie de drifturi sau liniuțe pentru ca a doua zi a Salonului Auto Casa Auto sa fie dinamică. Participanții au avut parte de mai multe surprize puse la cale de organizatori în parcarea mallului din Calea Șagului din Timișoara.

Aflat la cea de-a doua ediție, Salonul Auto Casa Auto a adunat sute de oameni curioși să vadă cele peste 70 de autoturisme expuse atât în exterior, cât și în interiorul mallului. Și pentru că vremea ne-a adus aminte mai mult de vară decât de toamnă, participanții au profitat din plin, astfel că și-au făcut selfie-uri și fotografii chiar la volan.

Pasionații de autoturisme au avut parte de mai multe surprize care au atras toate privirile. Aceștia au putut vedea motoarele anumitor mașini, capota fiind deschisă și au putut afla detalii și informații tehnice. De asemenea, din două modele decapotabile ale mărcii Mercedes au zburat baloane cu heliu.

„Astăzi a fost o zi mai dinamică. S-au deschis capotele mașinilor, s-au putut vedea motoarele, s-au putut afla informații legate de motorizări și cai putere. A fost și surpriza zilei, am lansat niște baloane cu heliu dintr-un S Cabrio și dintr-un E Cabrio. A venit mult mai multă lume. În fiecare zi s-a putut intra în mașini. Și mâine vom avea mașinile deschise, capotele sus și îi așteptăm pe toți să vină și să vadă”, a declarat Mirela Castelli, coordonator marketing.

1000x100 (3)

Cei care ajung la ediția a doua a Salonului Auto Casa Auto vor da nas în nas cu autoturisme electrice și hibride, dotate cu tehnologii de vârf, dar și cu modelele noi lansate în acest an. Mașinile aparțin mărcilor Mercedes-Benz, Ford, Mitsubishi și Hyundai. În parcarea mallului au fost amenajate cinci standuri în care specialiștii Casa Auto oferă detalii legate de autoturisme, componente sau accesorii și mai ales legate de beneficiile de care pot avea parte cei care hotărăsc să își cumpere o mașină.

Se va organiza și o tombolă în urma căreia se pot câștiga două test drive-uri. Este vorba despre un test drive pentru o zi cu autoturisme din cadrul mărcilor Mercedes-Benz, Ford, Mitsubishi și unul pentru un weekend întreg cu o mașină Hyundai. Mâine, spre finalul ultimei zile, va avea loc și extragerea tombolei. Câștigătorul va fi anunțat cel mai devreme miercuri, telefonic. Timișorenii și nu numai sunt așteptați și duminică, între orele 11.00 – 19.00, la Salonul Auto Casa Auto.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/