Nistor Becia, cărășeanul din Dalboșeț stabilit în Țara Galilor, cu gândul la România de Ziua Națională

nistor becia
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Ziua de 1 Decembrie pentru psiholog dr. Nistor Becia, originar din Dalboșeț și stabilit de mulți ani la Cardiff, în Țara Galilor, este o zi specială.

„Pentru că mi-ați oferit astăzi ocazia, vreau să urez, cu prilejul acestei sărbători de suflet, tot binele din lume tuturor românilor din țară, dar și celor plecați departe de meleagurile natale! Să fim un gând, un crez și o dorință de mai bine. La mulți ani și să fiți buni în tot ceea ce faceți!”, ne-a transmis Nistor Becia.

Plecat de 13 ani departe de țară, Ziua Națională reprezintă în fiecare an un moment de bucurie pentru psihologul cărășean. În Cardiff, acolo unde s-a stabilit, este o zi de muncă la fel ca oricare alta. Se ocupă de pacienți și este în contact cu echipa multidisciplinară. Cu toate acestea, gândul său zboară înspre România, țara pe care o prețuiește mult chiar dacă a devenit cetățean britanic. „Recunosc, mă simt parcă mai român aici decât eram acasă. Așa li se întâmplă și altor conaționali aflați departe, dar cu o dorință în suflet și siguri că și-au împlinit datoria față de țara lăsată în urmă. Cu siguranță că sunt și alții care percep lucrurile la fel, asta fiind condiția noastră mai specială de români în străinătate. Generația noastră, a celor plecați, are deja copii născuți dincolo de granițe, în noua patrie. Ei nu mai sunt români decât cu numele sau poate cu acte. Originea lor rămâne, dar cu legături din ce în ce mai slabe cu România. Poveștile lor vor fi despre părinți sau bunici care și-au găsit rostul în cele patru zări…”

În ceea ce privește ziua de astăzi, românul împărtășește cu noi o mare bucurie legată de invitația pe care a primit-o și pe care o să o onoreze cu mare prețuire. „Voi reprezenta Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala UK, al cărei președinte sunt. Este vorba despre un eveniment oficial, organizat de autoritățile române cu prilejul Zilei Naționale a României la Teatrul Mare din localitatea Swansea.”

În invitație se menționează că: „În numele ambasadorului adjunct al României la Curtea Sf. James, domnul Alexandru Dodan, și al consulului onorific al României în Țara Galilor, doamna Diana Stroia-Matthews, sunteți cordial invitat să vă alăturați nouă și oaspeților noștri de onoare Lordul locotenent de West Glamorgan, doamna Louise Fleet JP și Lordul Primar al Swansea, Cllr Mary Jones pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României, la 1 Decembrie 2021”.

STPT job 1000x200

invitatie nistor

„Cum să nu fiu eu, un cărășean din Valea Almăjului, fericit că sunt astfel invitat la o seară românească?”

Evenimentul va consta într-o proiecție a filmului „Maria, Regina României”, urmată de oportunitatea de a cunoaște români care trăiesc și lucrează în Țara Galilor, în cadrul unei întâlniri unde se vor servi preparate tradiționale românești.

Despre film, probabil cunoașteți că se bazează pe înregistrări istorice din viața nepoatei Reginei Victoria, Maria, care a părăsit Marea Britanie pentru a se căsători cu Ferdinand I și a fost ultima și cea mai iubită regină a României. Regina Maria este legătura dintre Familia Regală Britanică și România, ea a fost, de asemenea, esențială pentru decizia României de a se alătura aliaților împotriva Germaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Soțul ei, regele Ferdinand I al României, a fost un Hohenzollern de origine germană, așa că nu a fost o sarcină ușoară. Era și visul ei să vadă regiunile fragmentate ale României unite sub un singur steag. Visul ei a devenit realitate la 1 decembrie 1918, de Ziua Unirii, sărbătorită acum în întreaga lume ca Ziua Națională a României.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/