Din Cehia, doar cu gândul acasă! Un român stabilit la Brno explică de ce nu se întoarce în România

marius cernescu

Despre românul Marius Cernescu se știe că până vara viitoare este președintele în exercițiu al Brno Toastmasters, cel mai puternic club internațional de public speaking, leadership și dezvoltare  personală aflat în cel de-al doilea oraș ca mărime al Cehiei, Brno, capitala regiunii Moravia.

Activează deja de ceva vreme în această organizație cu rol de promovare a valorilor, încurajare și dezvoltare a vorbitului în public. Cu alte cuvinte, cluburile Toastmasters sunt rampă de lansare și creare de lideri în diferite domenii. Discuțiile se poartă în limba engleză, limbă pe care o folosește nu doar în comunicarea cu diverși prieteni din orașul cosmopolit Brno, ci și la serviciu fiindcă lucrează în IT.

Întrebarea adresată a fost dacă, după atâta vreme, ar lua în calcul reîntoarcerea acasă unde ar putea la fel de bine să își ofere măsura valorii într-un job similar sau la un club Toastmasters românesc. Deloc surprinzător, răspunsul a fost justificat prin întrebarea: „De ce nu mă întorc în România?” Marius Cernescu a răspuns:

„Întreaga planetă este populată de oameni de tot felul. Găsim absolut toată paleta de atitudini, de mentalități, de comportamente oriunde ne-am duce. La fel este și România. Sau poate nu? Am plecat din România acum aproape 10 ani într-o țară străină al cărei nume nu îmi spunea absolut nimic. Am ajuns într-un oraș cu un nume pe care nici nu îl puteam pronunța și nu știam unde să îl găsesc pe hartă. Google Maps încă nu se inventase. Mi-am spus la trecerea graniței că voi fi plecat maximum un an, după care mă întorc acasă. Și totuși, după zece ani, pentru mine, acasă nu mai este țara mea de origine. Am plecat din România pentru că mentalitatea de acasă nu promovează meritocrația, libertatea de exprimare și experiența, ci este țara diplomelor. Dacă stau să compar cu Cehia, unde mă aflu acum, această mentalitate o găsesc și aici, dar numai la oamenii din pătura socială cea mai de jos.

Mi-amintesc cum am fost dat afară de la locul de muncă din România, pentru că nu aveam studii superioare, deși eram supracalificat pentru funcția pe care o ocupam temporar. Mi s-a spus că am tupeul să lucrez fără ca măcar să mă gândesc să fac studii superioare și doamna șefă de echipă «nu și-a tocit coatele pe băncile facultății pentru a veni un neica nimeni cu liceu să copieze un text din stânga în dreapta»”.

Marius Cernescu spune că a mai încercat să se întoarcă pentru a-și vizita familia și prietenii. „A fost o greșeală! Prietenii nu au avut timp să rupă o jumătate de oră în două săptămâni pentru mine, iar familia se uita mai mult la buzunarul meu. Treceam granița a doua oară spre țara de adopție și simțeam un fior și o nerăbdare să mă întorc «acasă». Au trecut anii și nu am mai revenit în România. Am încercat să păstrez legăturile, dar distanța a rupt mai mult din ceea ce era o relație a inimii cu pământul strămoșesc.

Venit aici am cunoscut mulți oameni din toate colțurile pământului și am învățat cum în România nu suntem mințiți doar cu televizorul. Istoria predată în școli este o minciună sfruntată. Am suferit mult că am fost ridiculizat atunci când am încercat să prezint o marotă din propaganda învățată în școala românească în fața unei săli cu peste 200 de studenți străini din toată lumea. «România a fost bariera Europei în fața imperiilor care încercau să ne cotropească». M-am făcut de rușine cu ideea aceasta! România a fost dintotdeauna țara corupților și subjugata imperiilor (bulgar, austroungar și otoman), dar asta nu am fost învățați în școli.

Acum stau cu ochii la singurul canal TV românesc transmis legal pe internet (digi24 live) și sunt la curent cu evenimentele din România, dar, odată cu explozia accesului la aplicațiile de socializare, reușesc să mă țin la curent și cu mentalitatea românilor din țară. Am izbucnit în lacrimi la tragedia Colectiv și am condamnat în scris de multe ori atitudinea autorităților, dar și a fețelor bisericești care întăresc în fiecare zi zicala: «Nu fă ce face popa, ci fă ce spune popa». Am luptat cu forțele nevăzute ale dezinformării și manipulării prin «băgarea pumnului în gură». Nu odată mi s-a spus: «tu nu mai ești în țară, de ce vrei dreptul să votezi?» sau «dacă mai postezi, te găsim și te facem să nu mai postezi». Ba chiar acum mă lupt cu «antivaxiniștii», așa cum se autodeclară. E o luptă crâncenă nu împotriva bolii, ci împotriva oamenilor care răspândesc cu încrâncenare informații absurde, dar totuși cu putere de convingere și, din păcate, victimele colaterale sunt părinții și bunicii noștri.

România are valori și în ziua de astăzi și le apreciez. Dar văd și câtă minciună se răspândește despre țara mea, care se autosabotează mereu. Spiritul naționalist (propagandă rusească ce se răspândește în toată Europa și nu numai) reușește să dezbine părinții de copii, frații între ei și a reușit să mă dezbine și pe mine față de țara în care m-am născut.

Și totuși, m-aș întoarce cu drag atunci când România ar deveni ceea ce se declară a fi: o țară creștină (în care acceptarea tuturor oamenilor indiferent de rasă, naționalitate, credință, cultură, orientare sexuală, etc. va fi o normalitate), o țară realistă, în care să nu se mai idealizeze atât de mult «normalitatea de afară» și o țară în care oamenii să fie apreciați pentru ceea ce pot să facă, nu pentru ce hârtie au cumpărat în universitățile particulare.

La mulți ani, România! Hai că poți!”