Nimic nu se pierde! Elevii care nu au primit dispozitive electronice de la primării le vor aştepta pe cele de la Ministerul Educaţiei

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Chiar dacă o parte din cei 3.296 de elevi cărășeni din medii defavorizate au beneficiat deja de echipamente IT necesare cursurilor online, datorită implicării administrațiilor publice locale, asta nu înseamnă că ceilalți tineri vor fi dați la o parte. Săptămâna trecută, bugetul Ministerului Educației a fost suplimentat cu câteva zeci de milioane de lei tocmai pentru acest scop. Dispozitivele electronice nu vor fi date cu titlu gratuit publicului-țintă, ci spre folosință, pe tot parcursul anului școlar.

„Primăriile, la solicitarea Inspectoratului Școlar și a unităților de învățământ, au achiziționat aceste tablete pentru școli. Ele vor fi date la fel cum sunt date manualele elevilor, adică spre folosință, pe tot timpul unui an școlar. La finalul anului școlar, echipamentele se predau pe bază de proces verbal. Vor fi niște criterii prin care se va stabili modalitatea de predare a lor, de păstrare etc. Repet, acestea nu vor fi date cu titlu gratuit, ci spre folosință.”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, Ion Chiosa.

Întrucât nu se știe cu exactitate sub ce formă va veni ajutorul din partea Ministerului Educației și Cercetării, un lucru este sigur: atât unitățile școlare, cât şi elevii vor avea numai de câștigat.

Muzeul TM

„Nu știm dacă Ministerul Educației va face o achiziție la nivel național pentru toate unitățile de învățământ sau dacă va trimite bani Inspectoratelor Școlare, bani care să ajungă la școli și în acei bani să se cumpere diferența de echipamente, poate mai bune, la caracteristici mai bune. În orice caz, va fi un stoc de echipamente la nivelul fiecărei unități care va fi folosit și de cadrele didactice, precum și cu ocazia anumitor acțiuni în care este implicat un anume grup țintă.”, a mai dat de înțeles reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

Sursa foto principal: obiectivbr.ro.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/