Nume previzibile, fără emoții. Asta au anunțat astăzi liberalii cărășeni după ședința Biroului Politic Județean. În cele 8 orașe sunt aruncați în luptă fie primarii în funcție, acolo unde este cazul, fie liberali care și-au asumat deja public candidatura.
Liberalii cărășeni și-au desemnat sâmbătă oficial candidații de primar pentru orașele din Caraș-Severin, precum și candidatul la fotoliul de președinte al Consiliului Județean, dar și primele 20 de candidaturi pentru lista forului județean.
În ședința Biroului Politic Județean al PNL Caraș-Severin, prezidată de președintele Marcel Vela, s-au validat cu unanimitate de voturi candidaturile la primăriile din mediul urban. Nu s-a consemnat nicio surpriză față de candidaturile deja anunțate neoficial.
Așadar, la Reșița va mai candida pentru încă un mandat actualul primar, Nelu Popa, la Oțelu Roșu Magda Lungu își va mai încerca o dată șansele în fața lui Luca Mălaiescu, la Bocșa se va repeta confruntarea din 2016 și Emanuel Dănilă va încerca să-l oprească pe Eugen Cismăneanțu din drumul spre al treilea mandat. Andra Pleșa – la Caransebeș și Ion Chisăliță – la Moldova Nouă vor încerca să-i detroneze pe foștii liberali Felix Borcean și Adrian Torma. La Băile Herculane și Anina vor candida primarii în funcție, Cristian Miclău și Gheorghe Românu. Oravița va fi reprezentată de Doru Novăcescu.
„De asemenea, împreună cu candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, domnul Romeo Dunca, s-au stabilit candidații pentru primele 20 de locuri pe lista de CJ Caraș-Severin”, se arată în comunicatul de presă al PNL Caraș-Severin.
Jazzul exploratoriu se așază, pentru o ediție, în liniștea Brebului Nou, în timp ce la Biserica Romano-Catolică din Văliug continuă procesul de restaurare. Restul concertelor din cadrul Gărâna Jazz...
Diana Apetrei |
29 June 2026
Lovitură pentru Temu, SHEIN și AliExpress. UE introduce taxe pentru coletele ieftine din China
Alina Dragomir |
29 June 2026
Giroc investește într-un viitor mai verde prin proiectul european: „Eco-Administrație”
Ioana Toma |
29 June 2026
Dominic Fritz, atac la AUR: Primește misiunea să salveze PSD, să-l facă pe Grindeanu premier
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

