Andra Pleșa e sigură că „se poate și în Caransebeș”. Felix Borcean – un primar trădător și pesedist!

Astăzi a fost desemnată drept candidatul oficial al liberalilor la Primăria Caransebeș, iar Andra Pleșa a și început atacurile la adresa primarului în funcție, pe care și ea l-a susținut în 2016, dar pe care îl consideră acum o dezamăgire, un om care a înșelat votul celor care au ales PNL și un… pesedist. Iar cuvintele „de laudă” nu se opresc aici.

A intrat în urmă cu 4 ani în Consiliul Local Caransebeș, atunci când l-a susținut, împreună cu întreaga echipă condusă de Marcel Vela, pe Felix Borcean. Între timp s-au schimbat multe. „Au fost patru ani în care am simțit emoția reușitei, dar și dezamăgirea eșecului. Când spun eșec, mă refer la un primar pe care l-am susținut noi toți, dar care a făcut tot ceea ce a putut pentru a înșela votul celor care au ales Partidul Național Liberal, dovada faptului că acum a fost devoalat și adoptat cu mult drag de către PSD pentru alegerile din septembrie”, spune Andra Pleșa.

În timp ce îl recunoaște drept model pe Marcel Vela, omul cu 3 mandate de primar la Caransebeș, „care a făcut împreună cu caransebeșenii un municipiu cu adevărat prosper, invidiat de multe alte orașe din Banat”, îi declară „mentori” pe toți colegii seniori din Consiliul Municipal, de la care a învățat principiile liberale. Andra Pleșa asigură alegătorii că în cei 4 ani de când activează în Consiliul Local a identificat „îndeaproape problemele, dar și soluțiile posibile pentru Caransebeșul european pe care ni-l dorim cu toții, dar care acum stagnează din cauza unui primar trădător și pesedist”.


Tânăra liberală susține că municipiul nu mai are nevoie de „falși eroi”, ci de „noi locuri de muncă ce pot fi asigurate prin crearea unui parc industrial, de servicii medicale de calitate care să ne ofere siguranță, de grădinițe și școli moderne. Avem nevoie de un oraș în care tinerele familii sunt încurajate, în care copiii au unde să se joace, în care bunicii sunt protejați și în care toți caransebeșenii pot să vadă un viitor frumos și liniștit. Un loc în care cultura și sportul, mediul curat și egalitatea de șanse, tradiția și modernismul, credinţa și arta să fie la ele acasă într-o armonie și normalitate firească”.

Pentru toate aceste proiecte, Andra Pleșa susține că are curajul să ducă „această campanie atipică” și dă asigurări că PNL pune sănătatea publică pe primul loc, iar responsabilitatea și integritatea vor fi literă de lege.

„Caransebeș are nevoie de un primar bun și sincer care să țină cu oamenii adevărați și cu toţi caransebeșenii, nu doar cu un grup de lăudători de pe rețelele de socializare, ori parteneri de chefuri și distracții în timpul programului, un primar care să nu poată fi acuzat că a încălcat legea și a făcut lucruri incorecte”, mai spune proaspăt-numitul candidat liberal.

Pe 27 septembrie, îi aștept la vot pe toți cei care cred că și în orașul nostru se poate – Andra Pleșa

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/