Nicolae Robu, despre cea mai mare sală polivalentă din țară: „Putem spune că suntem pe linie dreaptă!”

Compania Națională de Investiții a publicat anunțul cu privire la participarea la licitația pentru studiile de proiectare în vederea construirii viitoarei săli polivalente din Timișoara, cu 16.000 de locuri. 

Construcția urmează să fie scoasă la licitație pentru a fi întocmite studiile de proiectare. Nicolae Robu a precizat și faptul că proiectul dispune de fonduri necesare, astfel că demersurile nu au niciun obstacol. „Acest obiectiv pentru care am luptat opt ani, din 2012, și care a fost un obiectiv prioritar, iată că a ajuns la lansarea licitației. Există fonduri pentru acest obiectiv al Timișoarei. Vom avea de departe cea mai mare sală polivalentă din țară, mult mai mare decât oricare alta. În momentul în care va fi gata vom putea găzdui aici concerte și evenimente sportive de cel mai mare nivel la scară planetară. Putem spune că suntem pe linie dreaptă.”, a declarat Nicolae Robu.

În prezent viitoarea sală polivalentă are studiile geotehnice și planul 3D executate. Valoarea investițiilor se ridică la aproape 950.000 de lei și se alocă 180 de zile pentru finalizarea studiilor. Cererile de participare la licitație pot fi depuse până în 22 mai, ora 15.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/