„Parlamentul nu mai reprezintă cetățeanul”

Candidatul PP-DD în Colegiul 1 pentru Senatul României critică în termeni duri activitatea membrilor actualului Parlament. Nicolae Orăvicean vorbeşte despre o alternativă a politicii grupurilor de interese.  

Intrat în politică deoarece e foarte clar faptul că România are nevoie de specialiști, nu de marionete care să execute ordinele grupurilor de interese, Nicolae Orăvicean candidează pentru un loc în Senatul României. “Mulți specialiști au plecat din instituţiile publice pentru că s-au lovit de incompetență și lipsă de interes, nu au mai fost motivați. Eu sunt profund dezamăgit de ceea ce se întâmplă pe scena politică românească. La un moment dat, am crezut în proiectul USL și m-am implicat pe segmente punctuale în acțiuni de sprijin pentru că mi-am imaginat că e vorba de un proiect pentru România. În momentul de față, România e într-o derivă gravă, nu mai are niciun reper economic, nu mai are niciun interes privind cultura, nu se mai întâmplă nimic la nivelul comunităților locale, nu mai are reper moral. USL și-a concentrate însă toate eforturile spre înlăturarea unui om, pe Băsescu, ori acesta nu este un proiect politic”, a declarat Orăvicean.

Uniunea Socilal Liberală e mai interesată să scape de Băsescu decât să scape ţara de colaps, iar Nicolae Orăvicean s-a convins de asta. În schimb, ideiile şi principiile sale se potrivesc perfect cu cele ale Partidului Poporului – Dan Diaconescu. „Nu pot să spun că, în momentul de față, prin cele 99 de puncte pe care le-a lansat Partidul Poporului-Dan Diaconescu, care m-a onorat cu invitația de a candida pe Colegiul 1 uninominal – Senat, reprezintă un proiect politic şi este bine că nu sună ca un proiect politic pentru că este timp să se transforme într-unul. A pornit de la niște priorități, de la niște urgențe și pe aceste 99 de puncte pe care le-a aclamat, se poate construi un proiect politic. Binențeles, este nevoie de mult mai multă forță civică și profesională. Cele 99 de puncte pot într-adevăr să atingă puncte esențiale pentru societatea românească și pot fi o platformă de program serioasă sau o doctrină la fel de serioasă, care să surprindă lucrul cel mai important din România, și anume nevoile societății românești”, a mai spus candidatul PP-DD.

 

Am constatat că de ceva vreme parlamentul României nu mai reprezintă cetățeanul român și nevoia sa, nu mai e agenda cetățeanului, ci agenda unor persoane, a unor grupuri de interese, chiar a unor grupuri interlope. Se vede cu ochiul liber ce se întâmplă, deci nu o spun doar așa, e o chestiune care se confirmă. Ei bine, acest lucru m-a determinat să mă implic, pentru că eu am fost, în toată activitatea mea, aproape de comunități, pentru nevoile oamenilor de acolo, din orice mediu social, și asta s-a aprofundat în structura mea. Asta m-a determinat să intru în arenă. Sigur, nu am experiența luptelor politice sau a unor jocuri politice, nici nu le agreez. Încet, încet voi vedea cum mă acomodez, dar important este să te implici, să încerci să comunici alegătorului motivațiile care te-au determinat să vii în fața lui și să îi ceri votul, Nicolae Orăvicean, candidat PP-DD la Senatul României în Colegiul 1. (P)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/