La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost împuterniciţi noi adjuncţi după ce comisarul-şef Borteş, adjunctul şefului inspectoratului, a ales să preia comanda Poliţiei din Caransebeş.
Nicolae Borteş a fost eliberat din funcţie din motive neimputabile, fiind numit şef al Poliţiei Municipiului Caransebeş, informează Ancuţa Cărbunaru, reprezentantul IPJ Caraş-Severin.
Prin dispoziţii ale Inspectorului general al Poliţiei Române, în conducerea inspectoratului de poliţie au fost împuterniciţi Mihai Moatăr şi Viorel Avram. „Comisar-şef de poliţie Mihai Moatăr, şef birou combaterea infracţiunilor contra patrimoniului din Serviciul de Investigaţii Criminale, este împuternicit adjunct al şefului inspectoratului cu atribuţii pe linie de investigaţii criminale. Comisar şef de poliţie Avram Viorel, şef birou ordine publică la Poliţia Municipiului Reşiţa, este împuternicit adjunct al şefului inspectoratului cu atribuţii pe linie de ordine şi siguranţă publică”, se arată într-un comunicat primit la redacţie.
Primăria Reșița anunță extinderea programului de lucru al casieriilor din Centrul Civic și de la sediul Transport Urban, până la finalul lunii, în contextul creșterii numărului de contribuabili. Măsura...
Cristian Rădoi |
24 March 2026
Roxana Bălan |
24 March 2026
Ioana Toma |
24 March 2026
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

