Nicolae Beg: „Nu stopez nimic! Să moară ăștia de ciudă!”

nicolae beg

Chiar dacă anunțul ministrului Attila Cseke privind epuizarea fondurilor alocate pentru PNDL a bulversat mulți primari, care se văd nevoiți acum să pună lacăt pe șantiere, edilul-șef al comunei Marga spune că, în ceea ce-l privește, lucrurile sunt cât se poate de clare: nu se sistează nimic!

Ca mai toate administrațiile locale din Caraș-Severin, și Primăria Marga este beneficiara Programului Național de Dezvoltare Locală 2. Până la sfârșitul anului, la Marga ar trebui finalizate lucrările la rețeaua de apă și sistemul de canalizare, precum și cele de la dispensarul comunal, o construcție nouă și modernă, de aproximativ 850.000 de lei.

În contextul în care luna trecută Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației anunța că fondurile alocate pentru acest an Programului Național de Dezvoltare Locală 2 s-au epuizat, e posibil ca cele trei proiecte să fie inaugurate abia anul viitor, având în vedere că Primăria Marga este nevoită acum să plătească din bugetul propriu lucrările executate, până când ministerul de resort va suplimenta creditele bugetare aferente acestui program național. „Nu stopez nimic, pentru că eu știu să mă descurc! Deși nu am bani și am fost dezavantajat, lucru care nu este o noutate, toată lumea știe ce buget avem, voi căuta soluții, măcar să moară ăștia de ciudă! Merg înainte cu toate proiectele mele și nu închid niciun șantier! La apă mai am cam 25% din proiect, la dispensar – vreo 25-30% din lucrare, aici am făcut o prelungire de contract deja, iar la rețeaua de canalizare ne-a mai rămas cam 15%. Dar nu disper, pentru că le rezolvăm până la urmă pe toate, deși nu va fi ușor, pentru că materialele de construcții s-au scumpit foarte mult în ultimele luni!”, spune Nicolae Beg, primarul comunei Marga.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/