Niciun loc liber de cazare în Băile Herculane!

Adepţii MISA au venit şi în acest an în număr mare în staţiunea de pe Valea Cernei, motiv de bucurie pentru operatorii de turism, care încep sezonul cu un grad de ocupare de sută la sută şi un profit pe măsură.

Organizatorii Taberei Internaţionale de Yoga au rezervat 4.000 de locuri în hotelurile şi pensiunile din Herculane pentru o perioadă de zece zile. Cum spiralele adepţilor lui Gregorian Bivolaru se suprapun cu minivacanţa de 1 mai, staţiunea de pe Cerna este mai aglomerată ca oricând în aceste zile în care şi vremea ţine cu operatorii de turism şi comercianţii de ocazie. “Venirea grupului MISA coincide cu ziua de 1 mai şi putem spune că se deschide sezonul la Băile Herculane. Noi suntem pregătiţi ca în fiecare an, cu meniuri vegetariene pentru yoghini, dar şi pentru ceilalţi clienţi ai noştri. Este o gură de oxigen pentru staţiune după o iarnă atât de lungă”, a declarat Petrică Stolojescu, director executiv la Hotelul Ferdinand. “În această perioadă nu mai sunt camere libere. Şi de Paşti a fost plin, asta demonstrează că a crescut interesul pentru Băile Herculane. Sunt încă multe probleme de pus la punct, dar lucrurile merg spre bine în staţiune şi asta nu poate decât să ne bucure”, a spus şi Vetuţa Orza, administratorul Pensiunii Select.

Din estimările făcute până acum, numai membrii MISA lasă la Herculane în aceste zile 4.000.000 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/