„Nici Ponta, nici Dragnea nu mai au vreo șansă în politica mare! E grav că facem o paralelă cu România lui Ceaușescu!”

luca malaiescu

Liderul social-democrat de pe Valea Bistrei le cunoaște soarta foștilor președinți PSD! Va fi aceeași pe care a avut-o Traian Băsescu!

Luca Mălăiescu a avut mereu o afinitate pentru Victor Ponta, dar spune că acum fostul premier nu mai poate juca un rol principal în scena politică românească. „Din punctul meu de vedere ar fi foarte greu să revină Victor Ponta în PSD, cu toate că eu mi l-aș dori, eu personal. Cred că a făcut greșeli foarte mari atunci când, după ce a format partidul Pro România, a avut, pe lângă ieșirile publice împotriva fostului președinte Liviu Dragnea sau doamnei Dancilă, intervenții împotriva PSD în ansamblu, împotriva membrilor simpli ai partidului. Am fost abordat de social-democrați din Oțelu Roșu și mi-au subliniat ce a spus domnul Ponta despre toți pesediștii, care poate în 2014 și-au rupt pantofii cât au alergat pentru el. A avut și acel duel cu Gabriela Firea, ea chiar a pierdut mandatul de primar pentru că el a fost împotriva ei.”, a comentat șeful PSD Oțelu Roșu pentru expressdebanat.ro.

Mălăiescu nu a uitat nici rezultatul pe care Pro România l-a obținut la alegerile parlamentare din 2020, atunci când a ratat intrarea în Parlament cu Victor Ponta cap de listă. Nici lui Liviu Dragnea, cu Alianța pentru Patrie, nu-i dă mai multe șanse. „Personal nu m-am așteptat ca Pro România să nu facă pragul, dar iată că nu a fost suficient brandul Victor Ponta ca să ducă partidul în Parlament. Nici chiar brandul Traian Băsescu n-a reușit să ducă PMP în Parlament și cred că nici Liviu Dragnea nu va reuși. Nici Pro România, nici PMP sau APP nu vor mai avea forța necesară să revină în prim-plan în politica din România. Pe de altă parte, să ajungem în începutul mileniului III să spunem că a fost mai bine pe vremea lui Ceaușescu înseamnă că lucrurile au ajuns undeva jos de tot. Lucrurile sunt grave! Să faci o paralelă cu România condusă de Nicolae Ceaușescu înseamnă că lumea este foarte dezamăgită de actuala clasă politică.”, a mai spus primarul orașului Oțelu Roșu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/