Nici nu mai ştiu ce titlu să mai dau!

Ieri, în timp ce românii se pregăteau să taie porcul sau să-şi scoată casa din prin nămeţi, PDL-ul, revenit la noua formulă, se adună într-o şedinţă de Colegiu Director. Nu să dezbată şi să analizeze chestii-socoteli legate de alegeri şi de rezultatele obţinute, ci să-l ardă pe Băsescu. De aici vorba: Şi tu, Brutus? Băsescu Traian a creat o mare presiune pe noi, motiv pentru care tăierea pensiilor s-a făcut haotic, aşa cum s-a procedat şi cu salariile şi cu alte tăieri. Săracul Ialomiţeanu, „cel mai bun ministru european de Finanţe”, nu a rezistat presiunilor şi e vinovat de brambureala care a urmat. Salariile trebuiau tăiate cu doar 10 la sută, aflăm şi noi azi, nu cu 25. Sistemul de vot uninominal a fost jucat de noi la cacialma. Şi doar am împroşcat rahatul pe pereţi, zice Boureanu, cel necunoscut electoratului. Un alt învins, Teodor Baconschi, face o observaţie ce ţine de medicina legală. Mă bucur că pacientul (adică, partidul – n.m.), a acceptat să meargă la doctor. Sper să nu fie prea târziu … Este, mai mult ca sigur, prea târziu. Acum, să se gândească doar la pomeni. Ce s-a mai zis la acest parastas. Paleologul constată că e absurd tot ce se întâmplă. Sigur, dar cine a târât în acest teatru absurd întregul popor? Nu cumva răposatul pe care tot dumnealor îl plâng acum? Dar toată tărăşenia de ieri, din şedinţa Colegiului Director, a avut un efect surprinzător. Atenţia fiind îndreptată împotriva adevăratului vinovat, cetăţeanul Băsescu Traian, s-a uitat complet de preşedintele partidului, nefericitul Vasile Blaga. Şi astfel, ceea ce a aşteptat cam toată lumea, demisia acestuia sau, cel puţin, darea lui pe răzătoare, nu s-a mai produs, acordându-i-se o păsuire cel puţin până în martie-aprilie, când s-a stabilit a avea loc un congres.  De natură a se creiona strategia de urmat în reînviere a mortului, poate şi alegerea unei noi conduceri. Pentru că, să vezi surpriză, într-o altă sală, avea loc o altă şedinţă. În care se punea la cale înlocuirea lui Blaga cu personaje mult iubite de români. Cu Boc, bunăoară, sau cu Elena Udrea, sau chiar cu Gheroghe Falcă, primarul Aradului. Întrebat, acesta din urmă, nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat. Marea nebuneală pe care o mai consemnăm astăzi, vine din partea celor 4 (patru) mari şi laţi parlamentari ai Forţei Civice. Propunerea de prim-ministru în persoana lui Mihai Răzvan Pomădatu. Aoleu!

Comments

  1. SUNTomulDErandSImieIMIpasa says:

    aproape de sfarsitul articolului …,,sau chiar cu Gheroghe Falcă”…rectificati schimband ,,r” cu ,,o”…si daca se poate sa completati…desi mi-e imposibil sa cred ca o faceti,spunea Cornelia Dunareanu,colega d-voastra, ,,nu ne ardem moka”…sau ceva de genul…;)

    1. cristina says:

      Cum ăi fi ajuns de la o greşeală de culegere a textului la Cornelia Dunăreanu şi la “arsul moka”?! Sau comentezi doar pentru avizaţi?Devii chiar enigmatic. Am evitat *o enigmă*, să nu fii confundat cu Otilia. :))

  2. SUNTomulDErandSImieIMIpasa says:

    si asa a ramas Gheroghe ca deh…asa-i pensionarul…bun de dracu…nu stiou de ce tot freci tu cu nasul de curul meu mai aceasta Cristina…dar Otilia n-am sa fiu niciodata si-o spun-scriu cu convingere…habar n-am de ce nu-ti vezi tu de drum? te pune Dracu-Benga ?sau?…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/