Nica: Infrastructura, motorul dezvoltării economice în Timiș

lucrare de infrastriuctura drumul judetean 691 prin dumbravita, largit la patru benzi

Consiliul Județean Timiș continuă investițiile în infrastructură și în 2024. O bună infrastructură va atrage investitori în județ, speră președintele CJT. 

Condiționat să nu piardă finanțarea europeană alocată pentru lărgirea la patru benzi a drumului județean 691 care face legătura între Timișoara și autostrada A1, Consiliul Județean Timiș a reușit să finalizeze lucrarea așa cum era scris în contract, până la finalul lui decembrie 2023.

Este cea mai importantă investiție dusă la bun sfârșit de administrația județeană, cel mai mare proiect al CJT cu bani europeni prin POR: 20 de milioane de euro. Sunt aproape 11 kilometri de drum modernizat, lărgit la patru benzi, cu șase sensuri giratorii noi, alte șase reamenajate și o trecere peste calea ferată (în Giarmata) reabilitată.

„Eu îmi doresc să duc toate proiectele la bun sfârșit, momentan suntem conform planului și m-am bucurat că anul 2023 a fost anul în care am reușit niște investiții majore pentru județ. Mă refer aici la drumul județean 691 care, lărgit fiind la patru benzi deja, decongestionează traficul către autostrada A1, mă refer la celelalte intrări în Timișoara – drumul către Moșnița pe care am reușit să îl lărgim încă din 2022, pe care l-am modernizat. Sunt cărți de vizită pentru oricine intră în Timișoara și pe noi ne interesează ca infrastructura să fie, în primul rând, motorul dezvoltării economice și a atractivității Timișului și Timișoarei pentru investitori.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Pentru 2024, liderul CJT își propune ca administrația pe care o conduce să reușească să atragă, dar să și consume, banii europeni disponibili pe noile linii de finanțare: „Îmi doresc să continuăm această linie de dezvoltare susținută a județului, să fructificăm potențialul pe care îl avem și să nu pierdem nicio oportunitate de a atrage și consuma bani europeni pentru că aceștia vin gratis de la UE și ar fi păcat să punem bani din bugetul local pentru lucruri ce pot fi rezolvate cu bani europeni.”

Potrivit lui Alin Nica, CJT are în implementare 47 de proiecte în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei: „Dacă adăugăm și proiectele din Programul Național Anghel Saligny, cele 5, în valoare de 140 de milioane de lei (…) vom ajunge să depășim două miliarde de lei proiecte aflate în implementare cu finanțare nerambursabilă.”


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/