NEWS ALERT. Operație complet ratată de eliminare a managerului Alina Stancovici?!

ca spital judetean resita

Ieșită ieri pe poarta Spitalului Județean de Urgență Reșița cu propunere de revocare din funcția de manager, propunere făcută de Consiliul de Administrație, Alina Stancovici ar putea fi salvată de o situație de-a dreptul ridicolă!

Liberalii din Consiliul Județean Caraș-Severin s-au grăbit să îndeplinească poruncile președintelui Romeo Dunca, au schimbat un medic din Consiliul de Administrație al spitalului cu un șef de benzinărie și l-au trimis să voteze încă de la prima sa prezență revocarea din funcție a managerului. Așa a și făcut Viorel Bașag. Cu votul său, propunerea președintelui CA, Paul Purea, a fost adoptată. Alina Stancovici a fost propusă Consiliului Județean Caraș-Severin, președintelui Dunca, pentru revocarea din funcția de manager.

Numai că operația respectivă pare să fi eșuat încă din start. Ședința de ieri a fost prezidată de Paul Purea. Tot el a făcut și propunerea de revocare, pe care ceilalți membri CA prezenți au votat-o. Paul Purea care a fost ales președinte CA în 15.09.2021. Pentru o perioadă de 6 luni! Or asta înseamnă că mandatul de președinte i-a încetat înainte de ședința de ieri. Este în aceste condiții lovită de nulitate hotărârea de ieri?! Are astăzi Consiliul de Administrație un președinte de drept?! Paul Purea consideră că interpretarea e lipsită de sens. „Eu puteam vota și în calitate de membru, nu neapărat de președinte. Votul ar fi fost același, indiferent că sunt președintele CA sau doar membru.”, a spus acesta pentru Express de Banat.

CITEȘTE ȘI: NEWS ALERT. Alina Stancovici, ultima zi în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița?!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/